marți, 12 martie 2019

Interviu cu Eduard Burghelia - membru al Comunității GEYC

Cu ocazia aniversării a 9 ani de la deschiderea comunității GEYC, vă prezentăm poveștile unor membri ai Comunității care ne inspiră și care, sperăm, vă vor inspira și pe voi. 
Astăzi avem plăcerea să vi-l prezentăm pe Edi - student la The Entrepreneurship Academy din București și fondatorul Confidas. Mai multe vă lăsăm pe voi să descoperiți, mai jos.

Ce te pasionează?

Știi, e o întrebare la care majoritatea oamenilor doar cred că știu răspunsul. Este un subiect important, cred eu, așa că o să detaliez puțin: tinerii sunt încurajați să-și urmeze pasiunile. Nu este greșit, dar ca să-ți cunoști adevăratele pasiuni, în primul rând trebuie să te cunoști pe tine, iar asta poate dura foarte mulți ani. Le recomand tuturor să lucreze cât mai mult cu ei și să-și descopere adevăratele pasiuni.

Eu nu am ajuns într-un punct în care știu totul despre mine, dar simt că-mi găsesc locul în afaceri și sport. Sunt două domenii în care self-leadershipul (sau auto-disciplina) sunt esențiale. Îmi place să fac networking, să construiesc lucruri și să ajut oameni în aceeași măsură în care-mi place să mă urc pe bicicletă și să alerg în fiecare zi.


Cu ce te ocupi?

Am 21 de ani, studiez antreprenoriatul la The Entrepreneurship Academy din București și sunt fondatorul Confidas, o platformă online prin care ajutăm firmele mici să fie plătite la timp prin intermediul rapoartelor de credit. M-am apucat de Confidas la 19 ani, fără să cunosc limbajele de programare, iar în ultimii ani mi s-au alăturat alți 9 oameni, investitori, programatori și agenți de vânzări. Deși ne-am lansat în urmă cu foarte puțin timp, am devenit unul dintre cele mai accesate site-uri românești.

Contrar aparențelor, îmi este destul de ușor să combin facultatea cu businessul, iar asta se datorează în primul rând modelului educațional The Entrepreneurship Academy, unde studenții sunt obligați să facă profit.


Care este cea mai frumoasă amintire a ta cu GEYC?

Mă bucur foarte tare atunci când mă gândesc la data de 9 mai, Ziua Europei, atunci când am ajutat GEYC, din postura de președinte al Asociației Elevilor din Constanța, să organizeze unul dintre evenimentele GEYC dedicate acestei zile importante. Eu m-am distrat foarte tare!

O altă amintire, mai puțin plăcută pentru mine, dar pe care vreau să v-o împărtășesc ca să nu repetați și voi greșeala, a fost atunci când am uitat să-i răspund lui Gabriel la un mail și am pierdut oportunitatea de a participa într-un Youth Exchange în Grecia. Cum greșeala se plătește, locul meu a fost repartizat unui alt membru GEYC pentru care mă bucur. Așa că, dragilor, dacă primiți vreun mail în care vi se dă și un deadline, să știți că oamenii ăștia vorbesc serios ☺ 


Ce schimbare ai vrea să vezi în România în următorii 5 ani?

Pentru România, îmi doresc foarte tare ca strategia economică a țării să pună accent pe inovație și tehnologie. Asta va duce la multe schimbări, inclusiv culturale pe termen mediu, după părerea mea. Un model bun de urmat este Israel, acolo unde există instituții precum Autoritatea de Inovare care oferă granturi start-upurilor inclusiv pentru R&D. 

În același timp, istoria noastră recentă ar face ca dezvoltarea unor politici în acest sens să nu se bucure de credibilitatea populației, și tocmai de aceea cred că actorii principali de pe scena politică ar trebui să inițieze sau să sprijine niște acțiuni menite să reofere oamenilor încrederea în instituții și politicieni. Nu spun că ar trebui schimbat Guvernul sau ars Parlamentul, ci că România are nevoie de încredere în politicieni.


Cum putem contribui cu toții la această schimbare?

Gândindu-mă strict la comunitatea GEYC, cred că pot menționa două direcții:

1. Dacă deții un business, dar mai ales dacă e din zona tehnologiei, angajează-te în contracte cu instituțiile publice. Statul are nevoie de sisteme IT funcționale la un preț corect. Urmărește SICAP (noul SEAP) și participă la licitații. E simplu.

2. Implică-te în politică. În prezent, implicarea tinerilor în politică este descurajată de persoanele din jur. Însă cred că trebuie să ții cont de ce-ți dorești să faci și să te implici. Pentru a dezvolta politici publice de secol 21, cred că și mentalitatea politicienilor trebuie să fie actuală, ceea ce de multe ori este diferit. Tineri în politică for the win! 


Recomandă-ne o carte:

Mulți antreprenori își construiesc produsul fără să se consulte cu potențialii clienți, iar abia după ce au investit timp și bani în acel business realizează că nu e dorit de piață. O carte care te ajută să înțelegi mai bine cum să lansezi un start-up într-un mod eficient, mai ales în tehnologie, este „The Lean Startup” de Eric Ries.


Recomandă-ne un TED Talk:

Am urmărit recent un TED Talk referitor la modul în care luăm deciziile și cât de subiectivi suntem în acele momente. Chiar dacă nu avem dreptate, ne menținem decizia fără să ne dăm seama. Iar acest TED Talk m-a ajutat să văd prin alt unghi modul în care iau decizii:

Petter Johansson | TEDxUppsalaUniversity - Do you really know why you do what you do?



Ceva ce vrei să transmiți Comunității GEYC:

Pentru mine, participarea în programele Erasmus+ a reprezentat un pilon principal în dezvoltarea mea și mai ales în înțelegerea faptului că oamenii sunt diferiți și că e OK. În acest sens, nu pot decât să vă încurajez să aplicați la cât mai multe programe și să vă bucurați de lecții! 


Ceva ce vrei să ne spui și nu te-am întrebat:

E o întrebare foarte bună, pe care de obicei mi-aș fi dorit-o în chestionare și i-am simțit lipsa, dar acum cred că nu am ce să mai adaug. Mulțumesc pentru oportunitate!

comments powered by Disqus