marți, 3 iulie 2018

Chiș Andreea - #EFYL - Eurosfat 2018 - “Aderarea României la zona euro”

Forumul Eurosfat 2018 a fost un cadru de discuție ce s-a axat pe  viitorul României, al Uniunii Europene, al României în Uniunea Europeană și o dezbatere despre contribuția României la relansarea proiectului european și pașii de urmat până, dar și după Summitul de la Sibiu din mai 2019. Andreea Chiș, membru al Comunității EFYL, a participat la discuția ce a avut ca temă aderarea României la zona euro. 


„Circumstanțele erau de așa natură încât puteam să particip la o singură sesiune din cadrul Eurosfat 2018. Dintre toate opțiunile pe care le aveam în acel interval orar, am ales-o pe cea care îmi displăcea cel mai mult. De ce? 


Întâmplător, motivația din spatele deciziei mele ca reprezentant GEYC s-a aliniat cu ceea ce își propune această organizație - “A way for a better you!”. Voiam să mă provoc. Voiam să cresc impactul pe care îl am, bazându-mă pe cunoștințe mai bine fundamentate. Voiam să înțeleg la un alt nivel care-i treaba cu economia - dacă am reușit sau nu, e partea a doua.


Am participat la o dezbatere cu tema “Aderarea României la zona euro”. Diverși experți, reprezentanți și directori ai unor instituții și-au livrat perspectiva asupra subiectului. Am luat parte la discuții despre cicluri economice, diferențele dintre zonele urbane și cele rurale, sincronizarea economiei din România cu cea din Uniunea Europeană și stabilitate economică.


Să fiu observatorul unor perspective atât de diverse (pentru sau împotriva aderării României la zona euro) și a unor argumente bazate pe studii punctuale a fost o experiență mai greu de procesat, dar interesantă. Am mers acasă mai plină de întregirea identității mele ca cetățean român și european. Totodată, am rămas mai inspirată de rolul meu ca membru GEYC, o organizație care jonglează cu ambele cadre - cel din România și cel din Uniunea Europeană.”

„Aderarea României la zona euro. De la necesitate la realitate” - speakeri

comments powered by Disqus