17 May 2017

YE: „Be the change” - Nasutow, Polonia

În urma participării în cadrul proiectului “Be the change” desfăşurat între 22 şi 29 aprilie în Nasutow, Polonia am dori să împărtăşim o parte din experienţa şi trăirile pe care le-am avut.



„Pentru mine, experienţa „Be The Change” din Nasutow, Polonia, nu a fost un simplu proiect la care am participat. A fost mai mult de atât - a fost inspiraţie, fericire, energie, creativitate şi prietenie. În primele zile ne-am cunoscut şi am învăţat să lucrăm împreună, în echipe, apoi ne-am dezvoltat creativitatea şi încrederea în sine prin training-ul energic care a implicat şi jonglatul cu eşarfe şi mingi. 

Am învăţat cum să luăm interviuri reuşite, cum să filmăm diferite cadre şi să montăm un film – lucruri pe care le-am pus în aplicare în ultimele zile. Am vizitat uimitorul Lublin, am participat la o dezbatere şi am realizat propriile filme, în care am combinat momentele amuzante cu părerile tinerilor din Lublin cu privire la imaginea şi calităţile unui lider. Dacă regret ceva, este faptul că s-a terminat atât de repede. 

În ultimele zile am realizat că suntem ca o familie mare în care fiecare a învățat ceva de la ceilalţi. Pot spune că acest schimb de experienţă m-a schimbat şi sper din suflet să mă mai întalnesc cu participanţii - până la urmă nu este imposibil, având în vedere că ţinem legătura şi vorbim zilnic.”

 Lucia Trandafir 

„Prima mea experiență într-un youth exchange a avut loc în Nasutow, Polonia în cadrul proiectului „Be the change!”. Fiind deja în anul trei de facultate avem aşteptări mari de la mine şi de la ceea ce urma să se întâmple. În schimb, am primit un amalgam de emoții, amintiri, lecţii de viaţă şi nu în ultimul rând, prietenie pură. 

Primele zile au fost cele mai grele dar şi frumoase în acelaşi timp. Atunci, am avut curajul să distrug bariera dintre mine şi restul participanților din Franţa, Italia, Lituania şi Polonia. Mulţumită echipei din ţară şi programului gândit special parcă pentru mine, am reuşit să scap de teama că voi fi judecată pentru faptul că nu vorbesc perfect limba engleză. Odată depăşit acest prag, fiecare zi a fost mai bună ca cea de dinainte. 

Toate workshop-urile decurgeau din ce în ce mai natural, iar eu aveam curajul să împărtășesc toate ideile fară inhibiţii, ca într-o familie. Deşi eram personalităţi total diferite, am reuşit să ducem la bun sfârşit toate task-urile într-un mod armonios, dar mai ales distractiv. Jonglat, dezbateri, interviuri, editare de filme, petreceri, jocuri şi multe altele au creat pretextul perfect pentru a ne cunoaşte din ce în ce mai bine. Spre final am realizat că o între cei 28 de tineri s-a format o prietenie adevărată, într-un timp atât de scurt. Acum avem toţi un vis comun: să ne revedem într-o bună zi. 

Pot să zic din toata fiinţa mea că acest proiect mi-a deschis mintea şi inima. Libertatea pe care o simt acum după proiect, sper sa îi inspire pe prietenii mei ca să participe şi ei în youth exchange-uri similare. Concluzia e una singură, Erasmus+ cu sigurantă poate schimba vieţi!” 

Isabela-Maria Bostan

„Participarea în cadrul proiectului ,,Be the Change” a reprezentat cea mai interesantă experienţă studenţească până în acest moment. Argumentele aparţin atât planului personal, cât şi celui profesional. Odată ajunsă pe teritoriul polonez, am descoperit că rigiditatea şi conservatorismul nu se regăsesc în dicţionarul Erasmus+. 

În urma activităţilor desfăşurate, printre acestea numărându-se jonglatul, editarea filmelor şi intervievarea locuitorilor oraşului Lublin, am dobândit noi abilităţi practice şi tehnice; totodată am cunoscut un grup de prieteni extraordinari care proveneau din diferite medii şi culturi, însă cu aceeaşi misiune: să împărtăşească experienţele proprii şi să se implice în activităţile ce aveau drept scop propriul lor progres. 

Consider proiectele Erasmus+ ca fiind cheia dezvoltării spiritului civic modern, a unei gândiri europene şi a unei viziuni fără restricţii impuse de prejudecăţi şi stereotipuri. Sunt convinsă că aceste proiecte au un impact pozitiv asupra oricărui participant, acesta devenind ulterior o persoană mai bună, mai competentă, entuziastă şi motivată de a-şi atinge toate obiectivele propuse cât mai curând posibil.” 

Toma Anca Andreea

„Experiența "Be the change" din cadrul proiectului desfășurat in Nasutow a pus o piatră importantă în formarea mea. Fiecare experiență de genul acesta creează o cetate in jurul meu, o cetate puternică si creatoare pe care mă bucur să o conduc în fiecare zi. 

Am experimentat o „pădure” de emoții luând parte la acest proiect! Într-adevăr locul în care am stat era în apropierea pădurii și poate de aceea, primul cuvânt care-mi dansează prin minte atunci când vine vorba de locul în care am fost găzduiți este "verde". Vremea din Nasutow a ras de noi în toată perioada petrecută acolo. A fost o vreme a extremelor trecând prin ploaie, soare, zăpadă, vânt, toate ca o „șaorma cu de toate” băgate în aluatul aceeași zi! 

A fost amuzant pentru ca au participat tineri din mai multe țări care încercau să se integreze în grup fiind prietenoși, de aceea am avut impresia ca iau parte la săptămâna internațională a prieteniei. Începutul a fost mai greu, ca mai toate începuturile atunci când ești pus în fața necunoscutului.  

Am legat prietenii frumoase cu grupul din care am făcut parte. Am fost tare fericit că am avut șansa să mă întâlnesc cu Zosia, fata din Polonia care mi-a furat inima si mintea dar, aceasta poveste necesită un alt articol sau poate o carte. 

În acest proiect au fost foarte multe persoane care m-au inspirat, precum coordonatoarea proiectului. Mi-a plăcut foarte mult faptul că avut activități „la foc automat”, ceea ce nu ne-a lăsat să ne plictisim o clipă. M-am bucurat să reprezint România în dezbaterea despre Brexit. Am simțit susținerea prietenilor mei în încercarea mea de a avea un discurs bun în dezbatere.Vreau să le mulțumesc Cristinei, lui Marius, Izei, Luciei și Ancăi pentru că au făcut paginile acestei povești mult mai frumoase.”

Daniel Vladu 

„Be The Change, Nasutow, Polonia, aprilie 2017 -  prima experienţă într-un youth exchange. În proiectul „Be The Change” comunicarea cu celelalte grupuri a fost naturală, încă de la primele workshop-uri am învăţat numele celorlalţi (unele dintre ele destul de greu de pronunţat) prin intermediul unor jocuri interactive. În mare parte mȃncarea a avut specificul locului, cu ocazia aceasta am aflat cam în câte feluri se poate găti sfecla roşie. (salată de sfeclă, diferite garnituri de sfeclă şi varză ba chiar si un ceai de sfeclă cu ceva fructe de pădure).  De asemenea, în ziua debate-ului, cȃnd am vizitat oraşul Lublin, la masa de seară primul fel a fost o extraordinară supă crema de sfecla roşie şi crutoane. Per total mȃncarea a fost bună, îmi pare rău că nu am notat numele tuturor preparatelor care mi-au placut, pentru că merită gătite! 

In ceea ce priveşte bagajul de informaţii acumulat, pot spune că am învăţat să jonglăm, iar asta s-a întȃmplat în doar cȃteva ore cu ajutorul unui bun trainer, am învăţat noţiunile de bază ale fotografiei şi ale imaginii perfecte, lucruri pe care ulterior le-am folosit la filmarea de cadre şi montajul de filmuleţe. Am învăţat să luăm interviuri şi ce înseamnă să fii intervievat, dar mai presus de toate am învăţat să fiu parte din mai multe echipe într-o perioadă scurtă de timp, într-un ritm alert. 

În concluzie vă pot spune că proiectele Erasmus + crează un mediu propice pentru a cunoaşte şi a te face cunoscut!”

Marius Dumitru 

„Be the change” a fost cel de-al treilea youth exchange la care am participat şi cel de-al doilea cu Geyc. Ce a însemnat această experienţă pentru mine? Încă o dată mi s-a confirmat ipoteza că o săptămȃnă într-un astfel de proiect poate depăşi cu mult experienţele noastre din mediul academic. Totul este extrem de intens….cunoşti foarte mulţi oameni din ţări şi culturi diferite asta și pentru că repartizarea în camere se face astfel să nu fie doi reprezentanţi ai aceleiaşi ţări împreună,  în timpul zilei participi la diferite joculețe, name games cu rolul de a lega grupul, workshopuri, apoi urmează serile internaţionale în cadrul cărora fiecare echipă are posibilitatea de a prezenta cultura şi tradiţiile ţării din care provine. 

Astfel, proiectul „Be the change” din Nasutow, Polonia a avut de toate... un coordonator pasionat şi implicat, Klaudia Kozak, traineri pricepuţi, o locaţie în mijlocul naturii - păcat că nu prea a fost soare - ieşiri în Lublin și multe task-uri bine gȃndite care au reuşit să ne apropie şi mai mult. 

Am învăţat o mulţime de lucruri utile de la cum să luăm interviuri, cum să filmăm, cum să edităm filmuleţe, cum să pregătim o dezbatere, la cum să jonglăm spre entuziasmul tuturor. Multumesc Asocatiei Geyc pentru că mi-a oferit din nou oportunitatea de a fi lider de grup. Am avut si noroc, deoarece Romania a fost reprezentată de oameni pasionţi, curioşi care s-au implicat în toate sarcinile date şi care au reuşit să aducă plus valoare proiectului.Recomandăm cu căldură proiectele Erasmus+! Recomandăm GEYC! Muuuulţumim GEYC pentru oportunitate!”

Cristina Mazilu