Ambasadoarele participante la European Fellowship on Sustainable Development (EFSD), ediția 2025, organizată sub umbrela proiectului Erasmus+ KA154 „Sete de Soluții / Thirsty for Solutions”, și-au încheiat recent parcursul de dezvoltare și implicare civică. În cadrul fellowship-ului, au avut ocazia să transforme ideile lor în acțiuni concrete pentru sustenabilitate și dreptul la apă potabilă în spațiile publice, contribuind la comunitățile lor și la schimbarea la nivel regional și național.
Fiecare ambasador a participat la cel puțin o mobilitate internațională, unde a avut ocazia să își dezvolte competențele în domeniul sustenabilității și protecției mediului. Experiențele acumulate au fost împărtășite prin articole de blog, workshop-uri și postări pe rețelele sociale, amplificând impactul și inspirația în comunitățile locale.
Pe parcursul fellowship-ului, ambasadoarele s-au implicat activ în evenimente precum:
- Ziua Internațională a Tinerilor (12 august) – sub tema „Împuternicirea tinerilor pentru un viitor sustenabil”
- Caravana Dunării (13–17 octombrie) – promovând conștientizarea sustenabilității în rândul tinerilor din 4 comunități diferite: Călărași, Fetești, Brăila și Galați;
- Climate Change Summit Side Event – organizarea evenimentului „Sustainable Cities: Connecting Civic Actions to sustainable urban planning in Bucharest”;
- Campania Ziua Voluntarului (5 decembrie) – organizată de către ambasadori
Ambasadoarele au descris experiența ca fiind una transformatoare:
„STSL mi-a consolidat interesul pentru sustenabilitate și m-a învățat cum se construiește o campanie de advocacy și se generează impact real la nivel local.”
„Fellowship-ul m-a scos din zona de confort și m-a apropiat de oameni preocupați de schimbare, oferindu-mi curajul de a acționa conștient și responsabil.”
„Am descoperit organizații de referință în domeniul sustenabilității și o comunitate de tineri pasionați, ceea ce mi-a dat resurse și inspirație pentru proiecte concrete viitoare.”
Participanții au subliniat că accesul la apă potabilă, cauza centrală a fellowship-ului, rămâne un drept fundamental care merită sprijinit, iar implicarea lor în acest proiect le-a dezvoltat abilități și perspective utile pentru societate și mediul înconjurător.
Citește mai jos toate părerile:
Ambasadoarele Alumni EFSD - STSL 2025 se vor alătura la Bootcamp of Young Multipliers, unde vor împărtăși experiențele lor și vor coordona echipele de Ambasadori STSL 2026 din toată România în realizarea evenimentelor fizice și a acțiunilor dedicate Zilelor de Acțiune pentru Implicarea Comunității, continuând astfel să inspire și să mobilizeze tinerii pentru un viitor sustenabil.
Prin acest program, GEYC continuă să ofere tinerilor instrumentele, cunoștințele și rețeaua necesare pentru a transforma dorința de implicare în acțiuni cu impact real, punând bazele unei generații conștiente și active în domeniul dezvoltării durabile.
Vești bune! Apelul pentru EFSD 2026 este încă deschis până pe 01.02.2026!
