Events - Digital Safe, Future Ready round table - conclusions and next steps



[EN] 

Digital Is No Longer the Future, It Is Already the PresentIn a context where the lives of children and adolescents are increasingly unfolding at the intersection of online and offline, the Digital Safe, Future Ready round table, organized by our partners at Smart Everything Everywhere, brought together representatives of public institutions, the education sector, civil society, digital platforms, the tech industry, research, the legal field, and, crucially, young people themselves. The tone of the discussion was set from the very beginning by an idea that almost all participants kept returning to: we are no longer talking about a digital future, because digital is no longer something that is coming, but the environment in which children are already growing up. “The decisions we make today will have a medium- and long-term impact” was one of the key messages in the opening, reinforced by another important warning: “The world is no longer the digital future, it is already digital.” For this reason, the discussion was not only about identifying problems, but above all about formulating credible, practical, and sufficiently nuanced solutions to respond to a complex reality.

Technology, Learning, and the Question of Autonomy

A major theme was the relationship between technology, education, and autonomy. Several speakers insisted that technology is not, in itself, either good or bad, but a tool that can support learning or, on the contrary, amplify vulnerabilities that already exist. At the same time, it was made clear that simply having technology present in children’s lives does not mean they have real digital competence. Romania has children and adolescents who spend a great deal of time online, but this does not automatically translate into the ability to critically evaluate information, manage risks, or use digital tools in a conscious way. One participant captured this gap vividly by saying that, in many situations, we have the tool but still do not know how to use it properly: “We have the fork, but we don’t know what to do with it,” while another added that education is not just about access to information, but about “structured and verified information.” In the same line of thought, it was emphasized that the real stake is cognitive autonomy, the ability of children to understand the digital world, not just consume it.

When Online Safety Becomes an Emotional and Relational Issue

The discussion quickly moved into the most sensitive area, the emotional and relational impact of technology. Serious concerns were expressed about dependency, retreating into artificial relationships, and the tendency of some adolescents to seek validation, companionship, or even substitutes for real relationships in artificial intelligence. “We need to be as cognitively autonomous as possible and understand this world as well as we can,” one participant said, warning that without a real understanding of the limits of these tools, children risk projecting their emotional needs into spaces that cannot respond to them authentically. Another speaker went even further and said that, if artificial intelligence is not used properly, it can install “a kind of laziness of thought.” For this very reason, the round table insisted that education for online safety cannot be reduced to technical rules or parental controls, but must also include conversations about relationships, emotional balance, autonomy, responsibility, and meaning.

Why Education Was at the Center of the Entire Discussion

Education was by far the central point of the entire conversation. Almost every intervention returned to the idea that we will not have children who are truly prepared for the digital environment as long as teachers themselves are not sufficiently trained to integrate technology in a critical, pedagogical, and relevant way. It was emphasized that digital infrastructure in schools has developed faster than human capacity, and this has created a visible gap: devices, platforms, and equipment exist, but they are not being used to their full potential. One phrase that remained especially strong in the discussion was this: “We are not going to have children with digital competences as long as we do not have teachers with digital competences.” 

No Prepared Children Without Prepared Teachers

Equally important, several participants pointed out that the problem is not only what we introduce into the curriculum, but how it is actually taught in the classroom. In the final interventions, the focus shifted very clearly from lists of subjects and content to methods, reflection, critical thinking, and applied pedagogy. In other words, it is no longer enough to say that media education, digital pedagogy, or key competences exist in policy documents. The real issue is how they actually transform the child’s experience in school.

Why Schools Cannot Carry This Responsibility Alone

Just as strong was the message that schools cannot carry this responsibility alone. The family was constantly mentioned as the first space where digital habits are formed, but also as one of the most vulnerable links in this ecosystem. Participants spoke openly about parents who believe a child is “safe” as long as they are at home with a phone in hand, about the lack of parental controls, or about the false impression that online exposure is harmless if it does not immediately produce visible problems. 

The Family Factor, Safety Starts at Home

One teacher shared that, in a middle school classroom, students perceived the phone as their “safety element,” and being without it caused real anxiety. In the same direction, a voice from the non-formal education field observed that intervention in third or fourth grade is already too late for some children, because by then they have already developed strong digital habits. One student offered perhaps one of the most balanced conclusions of the day, explaining that in his case what worked was not harsh restrictions, but clear priorities and constant communication with his parents. Asked what had helped him the most, he spoke about the importance of a relationship in which his parents “managed to become two experts in my own field,” meaning in his own life. From this perspective, the round table sent a very clear message: educating parents is not a secondary issue, but a real condition for children’s safety.

Regulation Matters, But It Is Not Enough

On the regulatory side, the discussion was one of the most nuanced. Existing obligations for platforms were presented, especially those stemming from the European regulation on digital services, as well as the investigations already opened regarding the protection of minors, addictive design, and safety on large platforms. At the same time, participants discussed the legislative proposals currently being developed in Romania, the difficulties of implementation, and the risks of simplistic measures. “I don’t think regulation will solve even half of the problem,” said one participant from the legislative field, while another warned that certain bans “will look very good in a photo,” but will produce limited or even nonexistent results. 

Regulation Matters, But It Is Not Enough

The conversation touched on the difficulties of real age verification, the lack of sufficiently robust public digital infrastructure, the unclear definition of harmful content, and the tendency of institutions to pass responsibility from one to another. From here emerged one of the strongest ideas of the discussion: before adopting politically visible measures, we need solutions that are implementable, proportionate, and aligned with technical, social, and legal reality.

The Role of Platforms, Tech Companies, and Digital Design

The conversation gained even more depth when voices from the technology sector, the software industry, and platforms joined in. Representatives of this sector supported the need for stronger protections for minors, but also warned that strict and centralized identity verification can create other serious problems, from security and privacy risks to the exclusion of certain categories of users. The idea of risk-based approaches was promoted, where the strictest measures should apply to high-risk services rather than to all digital tools across the board. In the same spirit, there was strong emphasis on more accessible parental control tools, responsible design, and technical solutions that do not turn platforms into the “internet police,” while also not leaving the entire burden on families and schools. 

From Risk to Opportunity, Reimagining Technology in Education

Another important point was that digital should not be seen only as a threat, but also as an opportunity. Rather than excluding technology from educational settings, several speakers argued that it should be redirected toward meaningful purposes: team projects, learning missions, creativity, problem-solving, collaboration, and the development of real competences for the future.

Why Young People Must Be Part of the Conversation

One particularly valuable moment of the debate came when the perspectives of young people and of organizations working directly with them were brought to the center. It was explicitly said that adults often talk about what children are experiencing without having them sufficiently present in the conversation. One participant formulated perhaps the most powerful challenge of the day: if we do not find the perfect solution immediately, what do young people do in the meantime, and what can we learn from their instincts for adaptation? From this perspective came some of the clearest calls for collaboration, for genuinely consulting children and adolescents, and for building a shared language among all the actors involved. 

Adelina Dragomir’s Key Message, Start Earlier and Teach Differently

Adelina Dragomir insisted that digital citizenship education starts far too late and that methods matter just as much as messages. She spoke about the need for an approach based on experience, comparison, reflection, and the ability to react in situations of online abuse, rather than merely transmitting abstract information. She also highlighted one of the important lessons from the field: without prepared adults, there can be no prepared children, and without a shared language between schools, parents, organizations, and decision-makers, children receive contradictory messages and end up alone in a space that adults claim to control, but often do not understand well enough.

Online Safety and the Structural Problems Behind It

There were also interventions that widened the frame and moved the discussion beyond immediate safety toward the social and political effects of a generation that is overexposed, tired, polarized, and increasingly disconnected from reality. People spoke about insufficient sleep, chronic fatigue among adolescents, social isolation, radicalization, poverty, functional illiteracy, and the lack of community infrastructure that could offer real alternatives to time spent online. In this sense, some participants reminded the room that the issue of online safety cannot be separated from the structural problems of society. 

Community Spaces, Parents, and the Missing Offline Alternatives

A closed library, the lack of community centers, the absence of safe spaces for children and young people, the lack of a sufficiently flexible education system, or the lack of coherent investment in human resources all indirectly become factors that push children even further into the digital environment as their only space of refuge, belonging, or meaning. That is why the round table did not treat technology as an isolated problem, but as a mirror that brings older and deeper fragilities to the surface.

What the Round Table Suggested for the Future

Looking ahead, the discussion outlined several directions for action that came up consistently, even if they were phrased differently. The first is the need to lower the age at which digital and media education begin, in ways adapted to children’s development. The second is serious and continuous investment in teachers, not just in equipment, because without trained, reflective teachers who are able to engage with the digital realities of their students, any strategy remains on paper. The third is supporting parents and communities, so that the conversation about online safety does not remain trapped within schools or institutions. To these are added three other very clear directions: more careful regulation of addictive design and algorithms that encourage compulsive behavior, the development of credible technical mechanisms for age estimation or verification, and the creation of relevant, attractive, and accessible offline alternatives for children and adolescents. Behind all these ideas remained one strong conclusion: there is no single, fast, and perfect solution, but there is a shared responsibility to act more intelligently, more coherently, and earlier.

From Control to Preparation, A Different Way Forward

The Digital Safe, Future Ready round table did not produce a simple list of conclusions, nor did it aim to. Instead, it achieved something perhaps more important: it showed that children’s online safety cannot be reduced to panic, to prohibition, or to uncritical technological optimism. It requires lucidity, collaboration, and a shift in focus from total control to real preparation. Perhaps one of the most relevant ideas of the entire discussion was this: children should not be kept out of the digital world at all costs, but helped to become independent navigators in a world that will remain digital. And for that to happen, adults must first learn to understand it themselves.

[RO]

Digitalul nu mai este viitorul, este deja prezentul

Într-un context în care viața copiilor și adolescenților se desfășoară tot mai mult la intersecția dintre online și offline, masa rotundă Digital Safe, Future Ready, organizată de partnerii noștri de la Smart Everything Everywhere, a adus la aceeași masă reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului educațional, ai societății civile, ai platformelor digitale, ai industriei tech, ai cercetării, ai mediului juridic și, esențial, ai tinerilor. Tonul discuției a fost setat încă de la început de o idee asupra căreia aproape toți participanții au revenit: nu mai vorbim despre un viitor digital, pentru că digitalul nu mai este ceva ce urmează, ci mediul în care copiii cresc deja. „Deciziile de astăzi vor avea un impact pe termen mediu și lung”, a fost unul dintre mesajele-cheie ale deschiderii, completat de un alt avertisment important: „Lumea nu mai este viitorul digital, este deja digital”. Din acest motiv, discuția nu a urmărit doar identificarea problemelor, ci mai ales formularea unor soluții credibile, aplicabile și suficient de nuanțate pentru a răspunde unei realități complexe.

Dincolo de timpul petrecut pe în fața ecranului

O temă majoră a fost raportul dintre tehnologie, educație și autonomie. Mai mulți vorbitori au insistat că tehnologia nu este, în sine, nici bună, nici rea, ci un instrument care poate sprijini învățarea sau, dimpotrivă, poate amplifica vulnerabilități deja existente. În același timp, s-a spus clar că simpla prezență a tehnologiei în viața copiilor nu înseamnă competență digitală reală. România are copii și adolescenți care petrec mult timp online, dar acest lucru nu se traduce automat prin capacitatea de a evalua critic informația, de a gestiona riscurile sau de a folosi instrumentele digitale în mod conștient. Un participant a sintetizat foarte plastic acest decalaj spunând că, în multe situații, avem instrumentul, dar nu știm încă să-l folosim corect: „Avem furculița, dar nu știm ce să facem cu ea”, iar altul a completat că educația nu înseamnă doar acces la informație, ci „informație structurată și verificată”. În aceeași logică, s-a subliniat că adevărata miză este autonomia cognitivă, capacitatea copiilor de a înțelege lumea digitală, nu doar de a o consuma.

Când siguranța online devine o chestiune emoțională și relațională

Discuția a intrat repede și în zona cea mai sensibilă, cea a impactului emoțional și relațional al tehnologiei. Au fost exprimate îngrijorări serioase legate de dependență, de refugiul în relații artificiale și de tendința unor adolescenți de a căuta în inteligența artificială validare, companie sau chiar substitut pentru relații reale. „Trebuie să fim cât mai autonomi cognitiv și să înțelegem cât mai bine această lume”, a spus unul dintre participanți, avertizând că, fără o înțelegere reală a limitelor acestor instrumente, copiii riscă să își proiecteze nevoile emoționale în spații care nu le pot răspunde autentic. Un alt vorbitor a mers și mai departe și a spus că, dacă inteligența artificială nu este folosită corect, ea poate instala „un fel de lene a gândirii”. Tocmai de aceea, masa rotundă a insistat asupra faptului că educația pentru siguranță online nu poate fi redusă la reguli tehnice sau la control parental, ci trebuie să includă și discuții despre relații, echilibru emoțional, autonomie, responsabilitate și sens.

De ce educația a fost în centrul întregii discuții

Educația a fost, de departe, punctul central al întregii conversații. Aproape fiecare intervenție a revenit la ideea că nu vom avea copii cu adevărat pregătiți pentru mediul digital atât timp cât profesorii nu sunt ei înșiși suficient formați pentru a integra tehnologia în mod critic, pedagogic și relevant. S-a subliniat că infrastructura digitală din școli s-a dezvoltat mai repede decât resursa umană, iar acest lucru a produs o ruptură vizibilă: există dispozitive, platforme și echipamente, dar ele nu sunt folosite la potențialul lor maxim. O formulare care a rămas puternic în discuție a fost aceasta: „Noi nu o să avem copii care au competențe digitale, atât timp cât nu avem profesori care au competențe digitale”. 

Nu există copii pregătiți fără profesori pregătiți

La fel de important, mai mulți participanți au atras atenția că problema nu este doar ce introducem în curriculum, ci cum se predă efectiv la clasă. În intervențiile finale, accentul s-a mutat foarte clar de la lista de discipline și conținuturi spre metode, reflecție, gândire critică și pedagogie aplicată. Cu alte cuvinte, nu mai este suficient să spunem că există educație media, pedagogie digitală sau competențe-cheie în documente. Miza reală este cum ajung ele să transforme experiența copilului în școală.

De ce școala nu poate duce singură această responsabilitate

La fel de puternic a fost și mesajul că școala nu poate duce singură această responsabilitate. Familia a fost evocată constant ca primul spațiu de formare a obiceiurilor digitale, dar și ca una dintre cele mai vulnerabile verigi din acest ecosistem. Participanții au vorbit deschis despre părinți care consideră că un copil este „în siguranță” atâta timp cât stă acasă, cu telefonul în mână, despre lipsa controlului parental sau despre falsa impresie că expunerea la online este inofensivă dacă nu produce probleme vizibile imediat. 

Factorul familial, siguranța începe acasă

Un profesor a povestit că, într-o clasă de gimnaziu, telefonul era perceput de elevi drept „elementul de siguranță”, iar lipsa lui provoca neliniște reală. În aceeași direcție, o voce din zona educației non-formale a observat că intervenția la clasa a treia sau a patra este deja târzie pentru unii copii, pentru că până atunci ei au acumulat deja obiceiuri digitale puternice. Un elev a adus poate una dintre cele mai echilibrate concluzii ale zilei, explicând că în cazul lui au funcționat nu interdicțiile dure, ci prioritățile clare și comunicarea constantă cu părinții. Întrebat ce l-a ajutat cel mai mult, a vorbit despre importanța unei relații în care părinții „au reușit să fie doi experți în propriul meu domeniu”, adică în propria lui viață. Din această perspectivă, masa rotundă a transmis foarte clar că educația părinților nu este un element secundar, ci o condiție reală pentru siguranța copiilor.

Reglementarea contează, dar nu este suficientă

Pe partea de reglementare, discuția a fost una dintre cele mai nuanțate. Au fost prezentate obligațiile deja existente pentru platforme, mai ales în baza regulamentului european privind serviciile digitale, precum și investigațiile deschise în legătură cu protecția minorilor, designul adictiv și siguranța pe platformele mari. În paralel, s-a discutat despre proiectele legislative aflate în lucru în România, despre dificultățile de implementare și despre riscurile unor măsuri simpliste. „Nu cred că reglementarea va rezolva nici măcar jumătate din problemă”, a spus un participant din zona legislativă, iar altul a avertizat că anumite interdicții „o să dea foarte bine într-o poză”, dar vor produce rezultate limitate sau chiar inexistente. 

De ce interdicțiile simple nu sunt soluții reale

Au fost menționate dificultățile de verificare reală a vârstei, lipsa unei infrastructuri digitale publice suficient de robuste, definirea neclară a conținutului dăunător și tendința instituțiilor de a-și pasa responsabilitatea una alteia. De aici, una dintre ideile cele mai consistente ale discuției: înainte de a adopta măsuri vizibile politic, este nevoie de soluții implementabile, proporționale și aliniate cu realitatea tehnică, socială și juridică.

Rolul platformelor, al companiilor tech și al designului digital

Conversația a câștigat și mai multă profunzime atunci când au intervenit vocile din zona tehnologiei, a industriei software și a platformelor. Reprezentanți ai acestui sector au susținut nevoia de protecție sporită pentru minori, dar au avertizat că verificarea strictă și centralizată a identității poate crea alte probleme serioase, de la riscuri de securitate și confidențialitate până la excluderea unor categorii de utilizatori. A fost promovată ideea unor abordări bazate pe risc, în care măsurile cele mai stricte să fie aplicate serviciilor cu risc ridicat, nu tuturor instrumentelor digitale la grămadă. În aceeași notă, s-a insistat pe instrumente de control parental mai accesibile, pe design responsabil și pe soluții tehnice care să nu transforme platformele în „poliția internetului”, dar nici să nu lase întreaga povară pe umerii familiilor și școlilor. 

De la risc la oportunitate, regândirea tehnologiei în educație

Un alt punct important a fost acela că digitalul nu trebuie privit doar ca amenințare, ci și ca oportunitate. În loc ca tehnologia să fie exclusă din mediul educațional, mai mulți vorbitori au spus că ea trebuie reorientată către scopuri semnificative: proiecte de echipă, misiuni de învățare, creație, rezolvare de probleme, colaborare și dezvoltare de competențe reale pentru viitor.

De ce tinerii trebuie să facă parte din conversație

Un moment foarte valoros al dezbaterii a fost acela în care au fost aduse în centru perspectivele tinerilor și ale organizațiilor care lucrează direct cu ei. S-a spus explicit că adulții vorbesc adesea despre ceea ce trăiesc copiii, fără să îi aibă suficient în conversație. Un participant a formulat poate cea mai puternică provocare a zilei: dacă nu găsim imediat soluția perfectă, ce fac tinerii între timp și ce putem învăța de la instinctele lor de adaptare? Din această zonă au venit și unele dintre cele mai clare apeluri la colaborare, la consultarea reală a copiilor și adolescenților și la construirea unui limbaj comun între toți actorii implicați. 

Mesajul-cheie al Adelinei Dragomir, să începem mai devreme și să predăm diferit

Adelina Dragomir a insistat că educația pentru cetățenie digitală începe mult prea târziu și că metodele contează la fel de mult ca mesajele. Ea a vorbit despre nevoia unei abordări bazate pe experiență, comparație, reflecție și capacitatea de a reacționa într-o situație de abuz online, nu doar pe transmiterea unor informații abstracte. Tot ea a punctat una dintre lecțiile importante din teren: fără adulți pregătiți, nu pot exista copii pregătiți, iar fără un limbaj comun între școală, părinți, organizații și decidenți, copiii primesc mesaje contradictorii și ajung să rămână singuri într-un spațiu pe care adulții pretind că îl controlează, dar adesea nu îl înțeleg suficient.

Siguranța online și problemele structurale din spatele ei

Au existat și intervenții care au lărgit cadrul și au mutat discuția dincolo de siguranța imediată, spre efectele sociale și politice ale unei generații supraexpuse, obosite, polarizate și tot mai greu de conectat la realitate. S-a vorbit despre somn insuficient, despre oboseala cronică a adolescenților, despre izolare socială, despre radicalizare, despre sărăcie, analfabetism funcțional și lipsa unor infrastructuri comunitare care să ofere alternative reale la timpul petrecut online. În acest sens, unii participanți au amintit că problema siguranței online nu poate fi separată de problemele structurale ale societății. 

Spațiile comunitare, părinții și lipsa alternativelor offline

Biblioteca închisă, lipsa centrelor comunitare, lipsa spațiilor sigure pentru copii și tineri, lipsa unui sistem educațional suficient de flexibil sau lipsa investiției coerente în resursa umană se transformă toate, indirect, în factori care împing copilul și mai mult spre mediul digital ca singur spațiu de refugiu, apartenență sau sens. De aceea, masa rotundă nu a tratat tehnologia ca pe o problemă izolată, ci ca pe o oglindă care scoate la suprafață fragilități mai vechi și mai adânci.

Viitor

Privind spre viitor, discuția a conturat câteva direcții de acțiune care au apărut constant, chiar dacă au fost formulate diferit. Prima este nevoia de a coborî vârsta la care începe educația digitală și media, într-un mod adaptat dezvoltării copilului. A doua este investiția serioasă și continuă în profesori, nu doar în echipamente, pentru că fără profesori formați, reflexivi și capabili să lucreze cu realitatea digitală a elevilor, orice strategie rămâne pe hârtie. A treia este sprijinirea părinților și a comunităților, astfel încât conversația despre siguranța online să nu rămână blocată în școală sau în instituții. La acestea se adaugă alte trei direcții foarte clare: reglementarea mai atentă a designului adictiv și a algoritmilor care favorizează comportamente compulsive, dezvoltarea unor mecanisme tehnice credibile de estimare sau verificare a vârstei, și crearea unor alternative offline relevante, atractive și accesibile pentru copii și adolescenți. În fundalul tuturor acestor idei a rămas o concluzie puternică: nu există o soluție unică, rapidă și perfectă, dar există o responsabilitate comună de a acționa mai inteligent, mai coordonat și mai devreme.

De la control la pregătire, o altă cale de urmat

Masa rotundă Digital Safe, Future Ready nu a produs o listă simplă de concluzii și nici nu și-a propus asta. În schimb, a reușit ceva poate mai important: să arate că siguranța online a copiilor nu poate fi redusă nici la panică, nici la interdicție, nici la optimism tehnologic necritic. Ea cere luciditate, colaborare și o schimbare de accent de la control total la pregătire reală. Poate că una dintre cele mai relevante idei ale întregii discuții a fost aceasta: copiii nu trebuie ținuți în afara lumii digitale cu orice preț, ci ajutați să devină navigatori independenți într-o lume care va rămâne digitală. Iar pentru asta, adulții trebuie mai întâi să învețe ei înșiși să o înțeleagă.

GEYC - Group of the European Youth for Change

Organisation in Special consultative status with the United Nations - Economic and Social Council since 2023. A member of the PRISMA European Network.

All rights reserved • 2010-2025