EN version available below
După finalizarea etapelor de selecție pe 30 ianuarie 2026, organizația GEYC a fost aleasă pentru a ocupa funcția de Șef al Rețelei Naționale (Head of Network) al Fundației Anna Lindh România, pe o perioadă de două ani, între 2026 și 2028.
Decizia comisiei de evaluare a fost fundamentată pe mai multe aspecte, printre care se numără expertiza relevantă în domeniul de activitate al Fundației Euro-Mediteraneene Anna Lindh, promovarea valorilor comune între membrii ALF, precum și abordările inovatoare și creative în sprijinul egalității, diversității și solidarității. De asemenea, s-au avut în vedere experiența în colaborarea cu organizații ale societății civile din regiunea euro-mediteraneană, angajamentul civic, abilitățile organizatorice și contribuția proiectelor desfășurate la educarea publicului, promovarea conștientizării interculturale și facilitarea dialogului între comunitățile de pe cele două maluri ale Mediteranei.
Comunicatul de presă poate fi consultat aici.
Eforturile GEYC în spațiul EuroMed
Din 2016, GEYC se concentrează asupra regiunilor situate la granițele Uniunii Europene, incluzând Balcanii de Vest, Europa de Est, vecinătatea sudică și teritoriile speciale ale statelor membre UE. În acest context, ne desfășurăm activitățile printr-o cooperare strategică, având ca inițiative cheie, care vizează cultivarea dezvoltării durabile și a dialogului intercultural, abordând provocări comune, precum schimbările climatice, digitalizarea și oportunitățile economice.Implicarea noastră în rețeaua Fundației Euro – Mediteraneene Anna Lindh pentru Dialog între Culturi a început în 2013, iar inițiativele noastre finanțate prin această platformă au fost esențiale în promovarea conștientizării interculturale și a dialogului semnificativ între comunitățile de pe ambele țărmuri ale Mediteranei. Printre acestea se numără reprezentarea în două paneluri de discuție la ALForum (Albania, 2025), Programul “Enhance Your Capacity Academy Digital Program” - ALF HANDS-ON (2 ediții, 2024) și #GenderIDTalks - ALF Virtual Marathon (2021).
Ce ne propunem
În acest rol, intenționăm să actualizăm procesul de cartografiere a ONG-urilor active și să promovăm activitățile Fundației Euro – Mediteraneene Anna Lindh pentru Dialog între Culturi pentru a primi noi membri care doresc să se alăture rețelei. De asemenea, ne propunem să îmbunătățim comunicarea generală prin colectarea informațiilor relevante pentru newsletter de la toți membrii rețelei naționale, organizarea de întâlniri regulate, în format fizic sau digital pentru networking și împărtățire de bune practici, și sesiuni de co-creație, care să faciliteze implementarea de noi proiecte și să facă mai vizibile eforturile membrilor.Considerăm că experiența și angajamentul nostru față de valorile Fundației Euro – Mediteraneene Anna Lindh pentru Dialog între Culturi ne fac un candidat potrivit pentru rolul de Lider al Rețelei naționale din România. Suntem dedicați promovării dialogului intercultural și sprijinirii colaborării între organizații pentru a crea un impact pozitiv în comunitățile noastre.
Prin abordările noastre inovatoare și creative, aderarea la standarde înalte de calitate, ne angajăm să promovăm egalitatea și respectul pentru diversitate, să facilităm solidaritatea și empatia, precum și să asigurăm responsabilitate și transparență în activitățile noastre. De asemenea, ne propunem să consolidăm capacitatea organizațiilor societății civile de a se asocia și de a colabora în cadrul schimburilor trans-mediteraneene, colaborând cu factorii de decizie și mass-media pentru a amplifica relațiile culturale. Ne angajăm să contribuim la conștientizarea interculturală și la combaterea intoleranței, prin inițiative locale și dezbateri care să genereze un impact pe termen lung în societate. Prin aceste inițiative, vom putea îmbunătăți educația publicului și înțelegerea valorilor fundamentale ale dialogului intercultural, generând soluții concrete pentru o societate mai echitabilă și inclusivă.
After completing the selection stages on January 30, 2026, the organization GEYC was chosen to serve as the Head of Network for the Anna Lindh Foundation Romania for a period of two years, from 2026 to 2028.
The decision of the evaluation committee was based on several factors, including relevant expertise in the operational field of the Euro-Mediterranean Anna Lindh Foundation, the promotion of common values among ALF members, and innovative and creative approaches supporting equality, diversity, and solidarity. Furthermore, the committee considered the experience in collaborating with civil society organizations in the Euro-Mediterranean region, civic engagement, organizational skills, and the contribution of ongoing projects to educating the public, promoting intercultural awareness, and facilitating dialogue between communities on both shores of the Mediterranean.
The press release can be consulted here.
GEYC's efforts in the EuroMed space
Since 2016, GEYC has focused on regions located at the borders of the European Union, including the Western Balkans, Eastern Europe, the southern neighborhood, and the special territories of EU member states. In this context, we conduct our activities through strategic cooperation, with key initiatives aimed at fostering sustainable development and intercultural dialogue, addressing common challenges such as climate change, digitalization, and economic opportunities.
Our involvement in the Euro-Mediterranean Anna Lindh Foundation for Dialogue between Cultures network began in 2013, and our initiatives funded through this platform have been crucial in promoting intercultural awareness and meaningful dialogue between communities on both shores of the Mediterranean. Among these initiatives are participation in two discussion panels at ALForum (Albania, 2025), the “Enhance Your Capacity Academy Digital Program” - ALF HANDS-ON (2 editions, 2024), and #GenderIDTalks - ALF Virtual Marathon (2021).
Our goals in this role
In this role, we intend to update the process of mapping active NGOs and promote the activities of the Euro-Mediterranean Anna Lindh Foundation for Dialogue between Cultures to attract new members who wish to join the network. We also aim to enhance overall communication by collecting relevant information for the newsletter from all members of the national network, organizing regular meetings, either physically or digitally, for networking and sharing best practices, and facilitating co-creation sessions to implement new projects and increase the visibility of members' efforts.
We believe that our experience and commitment to the values of the Euro-Mediterranean Anna Lindh Foundation for Dialogue between Cultures make us a suitable candidate for the role of Leader of the National Network in Romania. We are dedicated to promoting intercultural dialogue and supporting collaboration between organizations to create a positive impact in our communities.
Through our innovative and creative approaches, adherence to high-quality standards, we are committed to promoting equality and respect for diversity, facilitating solidarity and empathy, and ensuring accountability and transparency in our activities. Additionally, we aim to strengthen the capacity of civil society organizations to partner and collaborate within trans-Mediterranean exchanges, working with decision-makers and the media to amplify cultural relations. We are committed to contributing to intercultural awareness and combating intolerance through local initiatives and debates that generate long-term societal impacts. Through these initiatives, we will enhance public education and understanding of the fundamental values of intercultural dialogue, generating concrete solutions for a more equitable and inclusive society.

.jpg)