Maria a fost voluntara in cadrul proiectului Extremadura Solidarity Corps II la organizația ASOCIACIÓN MULTIDEPORTIVA EUEXIA, unde a petrecut 12 luni lucrând cu persoane cu boli psihice, iar aceasta a fost experiența ei:
"Pot afirma cu tărie că acesta a fost cel mai frumos an din viața mea. Totul a început destul de simplu acum câțiva ani când mi-am făcut profil pe Corpul European de Solidaritate, apoi am uitat complet de existența lui până anul trecut (2020) în vară când am primit un email, ESC anunțându-mă că există câteva asociații interesate de profilul meu. Așa am găsit vreo 4 proiecte toate foarte interesante, dar pană la urma l-am ales pe cel din Spania cu gândul ca mi-ar plăcea tare mult sa învăț spaniolă și bine am făcut. Trebuie să menționez că acel email a venit exact la momentul potrivit deoarece treceam printr-o perioadă destul de dificila pe toate planurile, eram negativistă și irascibilă, iar planurile mele nu funcționau deloc așa cum doream. Toată vara m-am entuziasmat la gândul plecării, chiar nu-mi venea să cred că voi face o deplasare pe termen lung, ce norocoasă mă simțeam pentru că am fost selectată pentru acest proiect de voluntariat european.
Țin minte că fix înainte de plecare am avut o discuție cu Raluca de la GEYC și mă întreba care sunt așteptările mele, mi-a luat câteva secunde să-mi adun gândurile, dar răspunsul era departe de mine- nu aveam nicio așteptare, nu știam ce mă așteaptă, nu mai făcusem pare dintr-un astfel de proiect, eram doar nerăbdătoare și foarte curioasă în legătură cu tot ce urma. Tot ce știam era că o să plec în Spania într-un orășel destul de aproape de granița cu Portugalia unde o să fac voluntariat alături de alți colegi din alte țări europene și ei dornici de aventura ca și mine. Așa s-a născut o frumoasă familie europeană, în scurt timp am dezvoltat o conexiune incredibilă, împărțeam nu doar un apartament, ci și idei și valori comune, realizam cât suntem de norocoși să fim acolo împreună într-un an atât de dificil. Am legat prietenii, am învățat spaniolă împreună și am călătorit cât de mult am putut în ciuda restricțiilor impuse de pandemie. Împreuna cu Rachel o voluntara din Franța am plecat să vizităm Marocul, a fost o aventura pe cinste, cu Amelie altă franțuzoaică împărțeam aceeași iubire pentru munți și natură așa ca ne-am luat rucsacurile și am pornit să descoperim munții Spaniei, Sierra de Gredos. Cum nici una dintre noi nu a venit cu prea mult echipament (cât să cari cu avionul :)) ), am început să împrumutăm una alta de la prietenii spanioli, dar nu am găsit și un un cort disponibil așa că am hotărât să dormim sus pe munte sub cerul liber unde ne va plăcea mai mult. Câtă libertate am simțit singure acolo în vârf de munte cu căprițele care zburdau nestingherite de prezența noastră. După această experiență parcă doream mai mult așa că am decis să plec singură în Pirinei și să urc un vârf de peste 3000 de metri. Asta a fost cu adevărat o mare aventură, mă simțeam atât de mica într-un munte atât de mare, și chiar dacă fizic eram singură știam că prietenii îmi sunt alături prin zecile de mesaje care îmi invadau telefonul ori de câte ori ajungeam într-o zona cu semnal să se intereseze dacă sunt bine.
Acestea sunt doar câteva dintre momentele incredibile pe care le-am trăit în Spania, dar au fost așa de multe că nu mi-ar ajunge timpul să scriu despre toate, fiecare zi în parte a fost o binecuvântare.
Proiectul acesta a reprezentat o experiență nemaipomenită, care mi-a rămas adânc întipărită în minte dar și în piele, deoarece ne-am tatuat împreuna un simbol al unei prietenii atât de frumoase. Deși am plecat fără așteptări, știu că mă întorc cu inima plină de recunoștință și bucurie, cu amintiri de neuitat și cu prieteni internaționali cu care voi împărtăși alte aventuri și pe care îi aștept cu drag în România."