05 July 2021

Agricultura: între date și povești




„Cât ai luat la test la română, Marcela?”, întreabă mama. „8 am luat”. „Rodica cât a luat?”, replică mama. „10 a luat”. „Tu de ce nu ai putut să iei 10?” ripostează mama suflând dezamăgită. Tânăra mai reușește să bolborosească aproape neinteligibil ,,dar Ștefan a luat 6", fiind spulberată de o privire complet dezaprobatoare. Această fărâmă de discuție ne este tare familiară multora, larg răspândită în relația părinte-copil.


Esența discuției este că abordarea mamei exigente rămâne cu noi și ne face să percepem lumea în același mod . Dacă schimbăm „Cât ai luat la test la română Marcela?” cu „pe ce loc e România în testele PISA, cât e salariul minim/mediu, câte premii câștigăm,  câti iau bacul etc. etc.”, Rodica cu Franța, Germania, Anglia, iar Ștefan cu Serbia sau Bulgaria realizăm că avem o problemă de percepție a statisticii și a modului în care ne raportăm pentru că nu digerăm numerele încât să înțelegem ce vor să ne spună.


Ca punct de plecare, statistica doar oferă numere care arată o realitate. Nu face distincție de bine sau rău. Omul o face. Și o poate face prost, dacă nu respectă câteva repere. Pentru a înțelege numerele este necesar să fie comparate, dar ca în cazul elevilor, nu e prea potrivită o comparație directă cu alte țări. Abordare directă duce mai degrabă spre frustrare că nu suntem ca alții, dar fără să ne concentrăm spre a ne îmbunătăți situația. Motivul este că se compară rezultatele, fără să fie observate eforturile. Mai degrabă, prima dată este util ca datele să fie comparate cu valorile precedente proprii ca să observăm trendul în care ne poziționăm. Să observăm dacă ne este mai bine sau mai rău decât înainte. Așa ne dăm seama dacă eforturile pe care le facem sau măsurile pe care le implementăm dau roade și trebuie continuate sau nu. Prin urmare, este mai important să știm că Marcela (România) a luat 8, când anul trecut a luat 6, decât că Rodica (Franța) a luat 10 doi ani la rând. Esența este că fiecare țară sau elev are context, provocări, istoric proprii și nu ar trebui să fie comparate merele cu perele. De-abia după ce analizăm progresele proprii are sens să ne uităm către ceilalți pentru a învăța din acțiunile lor. Din acest punct de vedere poate să fie utilă mai degrabă monitorizarea celor care au făcut progresele cele mai rapide și care au plecat de pe aceleași poziții, decât cei care se poziționează cel mai bine, pentru că oferă lecții de bune practici. 


Ca să exemplific cele scrise mai sus, voi folosi un indicator pe care-l consider important și care transmite multe despre situația socio-economică din România: procentul de persoane care lucrează în agricultură. Pentru România în 2019 era 21.24% conform Băncii Mondiale. Acest număr de unul singur nu spune prea multe. . Unii politicieni pot lăuda faptul că oamenii  lucrează pământul, că este minunat și ar trebui să ne felicităm pentru forța de muncă din agricultură. Alți politicieni pot spune că suntem subdezvoltați dacă avem nevoie de așa multă forță de muncă. Totul în funcție de ideologia lor personală. Prin urmare, trecem la pasul 2: Ne uităm în spate și folosim figura 1 pentru claritate. Urmărind evoluția începând cu anul 1991, trendul României a fost tare anevoios. De la 29.78% în 1991, la 45.21% în 2000 și în 2019 la 21.24%.



Figura 1: Procentul de angajați în agricultură în România 1991-2019



Încă nu putem ști dacă acest trend este bun sau rău doar de sine stătător. Pentru claritate este nevoie de context istoric sau/și alte date suport. Date suport presupun statistici similare/care tratează același subiect și care ne oferă o imagine de ansamblu. O imagine de ansamblu pentru angajații din agricultură este aportul la PIB, , așa cum ne arată figura 2, prin care se poate calcula productivitatea medie. În 1991 Agricultura, silvicultura și pescuitul însemnau 18.87% din PIB. Prin urmare raportul era de 18.87/21.24=0.88. Un punct procentual din totalul lucrătorilor aducea 0.88 puncte procentuale din PIB. Cum fracția este subunitară, înseamnă că măcar unul din celelalte două sectoare (industrie sau servicii) se descurca mai bine decât agricultura, dar nu cu mult. 



Figura 2: Agricultură, silvicultură și pescuitul procent din GDP România 1991-2020


În 2019 (ultimul an cu date disponibile), raportul era de 4.12/21.24=0.19, Un punct procentual din totalul lucrătorilor aducea 0.19 puncte procentuale din PIB. O scădere foarte mare. Când e vorba de procente, scăderea poate să vină din două locuri: Scădere absolută (adică din ce în ce mai puțină valoare creată) sau scădere relativă (adică celelalte sectoare/componente au crescut mai repede decât sectorul sau indicatorul analizat. În ceea ce privește valoare absolută, figura 3 ne spune că valoarea absolută a crescut de la 10.86 miliarde de dolari (la valoarea lor din 2010) la 11.86 miliarde dolari.


Figura 3: Agricultură, silvicultură și pescuit, valoare adăugată (constant USD 2010 USD) - România


 Prin urmare, valoarea creată de agricultură a crescut, chiar dacă procentul de angajați din totalul populației a scăzut. Mai puțini au produs mai mult, deci „de ce a scăzut atât de mult productivitatea medie calculată mai sus?”. Într-adevăr, din 1991 până în 2019 valoarea medie adăugată de lucrătorii în agricultura a crescut de la 3260 la 6449 dolari (la valoarea constantă din 2010), deci s-a dublat. Diferența dintre valoarea din 1991 de 0.88 și cea din 2019 de 0.19 este pentru că indicatorul nostru este relativ și se raportează și la celelalte două sectoare. În timp ce agricultura a avut o crește modică, celelalte 2 sectoare au explodat, în special serviciile. În 1991 Serviciile însemnau 32.64% din PIB, în 2019 59.04%. Serviciile angajau în 1991 30.31% din totalul angajaților, în 2019 48.64%. Raportul de productivitate fiind de 32.64/30.31=1.07 în 1991 și de 59.04/48.64=1.21 în 2019. Serviciile au plecat de la o valoare apropiată de agricultură (0.88 vs. 1.07), dar progresul lor a fost în direcții diferite (0.19 vs. 1.21). Valoarea medie adăugată de un lucrător în servicii în 2019 a fost de 34269 dolari (la valoarea din 2010 a dolarului), deci un lucrător din servicii a adus de 5.3 ori mai multă valoare adăugată în 2019 decât un lucrător în agricultură, silvicultură și pescuit în România. Din nefericire, Banca Mondială nu are în baza de date și valoarea din 1991 pentru a compara și punctul de plecare. Putem să concluzionăm că avem destule date încât să spunem că agricultura este cu mult neperformantă față de servicii. De abia acum putem să ne punem întrebările: ”Unde este problema?” și „Ce este de făcut?”. Pentru prima întrebare statistica are mâinile legate, aceasta are dificultăți în a răspunde. Prin urmare este nevoie să înțelegem contextul istoric: „Ce a fost înainte de 1991”, „de unde am plecat” și „ce am făcut și ce a funcționat până acum?”. Agricultura este un subiect extrem de vast, totuși putem să identificăm drept cauze pentru productivitatea scăzută colectivizarea din timpul comunismului, împroprietărirea făcută defectuos după revoluție, fragmentarea foarte mare a terenurilor, lipsa de utilaje eficiente, lipsa de cunoștințe a agricultorilor români, lipsa de educație și mobilitate a populației. Plus mulți alți factori care și-au adus contribuția la situația României. 

Pentru a înțelege dacă eforturile depuse pentru îmbunătățirea situației au funcționat sau nu, este nevoie să ne întoarcem la figura 1. Ceea ce este alarmant este că, în loc ca trendul procentului lucrătorilor din agricultură să scadă treptat, acesta a crescut vertiginos. Din 1991 până în 2000 procentul lucrătorilor a crescut de la 29.78% la 45.21%, în timp ce procentul din PIB a scăzut de la 18.87% la 10.85%. Aproape jumătate din numărul de lucrători erau în agricultură, dar produceau doar aproximativ o zecime din Produsul Intern Brut. Printre cauze se enumeră recesiunea economică și picajul industriei din anii ‘90 care au împins românii spre agricultura pe  puținul pământ primit de la retrocedari. Între timp problema nu a fost rezolvată, ci doar oamenii au reușit să se mute în celelalte sectoare economice sau au plecat din țară (în 2000 raportul este de 0.23 puncte procentuale din PIB adus de fiecare punct procentual de lucrători în agricultură, până în 2019 raportul s-a înrăutățit până la 0.19). Un detaliu important de analizat este că o bună parte din cei care lucrează în agricultură sunt într-o mare măsură blocați în agricultură de subzistență. Aceștia ar prefera să lucreze în alte părți mai productive ale economiei, dacă li s-ar oferi oportunități de învățare și muncă.
 
După ce am înțeles contextul României din date și istorie, ce a mers și ce nu a mers, cum a evoluat trendul și de ce, de abia apoi putem trece la căutarea de soluții pentru dezvoltarea agriculturii.  De asemenea, Este momentul în care putem să ne raportăm la alte state și să vedem ce soluții au funcționat în cazul lor. 



Figura 4: Ocuparea forței de muncă în agricultură (% din totalul locurilor de muncă) România, Franța, Polonia și Uniunea Europeană


Conform figurii 4, România este cu mult peste media europeană sau o țară precum Franța la numărul de lucrători în agricultură ca procent din total. Este greu de făcut o comparație între România și Franța sau trase concluzii și modele de urmat. Franța a scăzut de la 6.03 la 2.53 procente. Deși relativ este un rezultat senzațional (o scădere de 58%, mai mare decât a României de 28,68%), acesta nu spune prea multe, absolut sunt doar 3.5 puncte procentuale, în timp ce contextele politice și economice din care au pornit cele 2 țări sunt total diferite. Poate să fie un exemplu mult mai bun este Polonia, o țară care a pornit de la 25.57% și a ajuns la 9.15% (o scădere de 64,22%) cu un trend constant. Polonia este tot o fostă republică din spatele Cortinei de Fier, o țară intrată de curând în UE și similară economic cu România, motive pentru care soluțiile adoptate în Polonia au o șansă mult mai mare să fie potrivite și-n România. De altfel, similitudinea se observa și în ceea ce privește productivitatea medie a lucrătorului din agricultură, conform figurii 5. Totuși, conform aceleiași figuri, diferența de productivitate a lucrătorilor nu este mare, ceea ce indică că Polonia doar are mai puțini angajați în agricultură, nu că cei existenți ar fi mai productivi. Prin urmare, Franța este modelul mai potrivit în ceea ce privește productivitatea, având o valoare adăugată medie de aproape 10 ori mai mare decât a României. Polonia rămâne un bun exemplu de cum muți angajații dintr-un sector în altul rapid. 



Figura 5: Agricultură, silvicultură și pescuit, valoare adăugată per lucrător (constant în dolari SUA 2010) - România, Franța, Polonia, Uniunea Europeană


În concluzie, este important prima dată să ne dăm seama dacă datele care ajung la noi sunt negative sau nu pentru că oricine le poate interpreta în mod defectuos sau în interes propriu. De exemplu, orice politician poate să spună pe baza figurii 1 că este deficit de forță de muncă în agricultură și că este păcat că nu mai vor oamenii să producă în România. Însă, pe baza figurilor 2,3 și a calculului de productivitate medie, noi putem să-i spunem acestui politician că ce spune e fals. Poate că nu este nevoie de mai multă forță de muncă, ci de investițiile pe model franțuzesc. De asemenea, putem să-i spunem că e mai bine că oamenii nu mai lucrează în agricultură și să-i oferim modelul polonez, care s-a axat pe dezvoltarea altor sectoare economice.

În același timp, este important să înțelegem istoria și contextul pentru că datele au limitările lor și nu ne pot clarifica complet lumea din jur. Mai mult de atât, dacă nu înțelegem istoria, putem cădea în capcana confuziei dintre corelație și cauzalitate. Corelația dintre 2 fenomele nu înseamnă neapărat că un fenomen l-a cauzat pe altul. Spre exemplu, în cazul nostru, doar pentru că ponderea din PIB a agriculturii a scăzut, asta nu a însemnat că valoarea absolută a agriculturii a scăzut, ci doar că celelalte două componente au crescut într-un ritm mai susținut.  Prin urmare, este recomandat să fim mai degrabă precauți și să facem o cercetare amănunțită înainte de a cădea în plasa numerelor, fie ele și puse într-un grafic bine stilizat.



Autor: George-Cristinel ROTARU, European Fellowship for Young Researchers (EFYR), Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Relații Economice Internaționale

Referințe
1. https://data.worldbank.org/indicator/SL.AGR.EMPL.ZS?locations=EU-RO-FR-PL, ultima accesare 3.07.2021
2. În PIB se regăsesc 3 sectoare: primar (agricultură), secundar (industrie) și terțiar (servicii)
3. Ocuparea forței de muncă este definită drept persoanele angajate în orice activitate pentru a produce bunuri sau a furniza servicii cu plată sau profit, fie la locul de muncă în perioada de referință sau nu din cauza absenței temporare de la un loc de muncă sau a acordului de lucru. Sectorul agricol cuprinde activități în agricultură, vânătoare, silvicultură și pescuit, cuprinde și zilierii.
4. https://data.worldbank.org/indicator/NV.AGR.TOTL.ZS?end=2020&locations=RO&start=1991
5. 
https://data.worldbank.org/indicator/NV.AGR.TOTL.KD?locations=RO
6. https://data.worldbank.org/indicator/NV.SRV.TOTL.ZS?locations=RO
7. https://data.worldbank.org/indicator/SL.SRV.EMPL.ZS?locations=RO
8. https://data.worldbank.org/indicator/NV.SRV.TOTL.KD?locations=RO
9. Menționez și păstrez valoarea din 2010 a dolarului pentru a avea un reper clar și constant. În timp dolarul s-a depreciat și afectează interpretarea dacă nu este adaptat inflației.
10. https://data.worldbank.org/indicator/SL.AGR.EMPL.ZS?locations=RO-FR-PL-EU
11. https://data.worldbank.org/indicator/NV.AGR.EMPL.KD?locations=RO-FR-PL-EU