04 December 2017

Tradițiile și obiceiurile pentru care francezii iubesc Crăciunul

În Franța, Crăciunul este perioada reuniunii familiei și a generozității, marcată de daruri și dulciuri pentru copii, cadouri pentru cei mai puțin norocoși, liturghia de la miezul nopții și de revelion (le Reveillon de Noël fiind echivalent cu Ajunul Crăciunului).



La început, francezii nu prea s-au acomodat cu noua sărbătoare, iar bradul de Crăciun au început să îl împodobească abia în anul 1605 (Strasbourg a fost primul oraș care a adoptat acest obicei). Și Chiar și astăzi Crăciunul este sărbătorit în date diferite șoi sub nume diferite în unele regiuni. 

Deși în cele mai multe din provincii este sărbătorit pe 25 decembrie, în estul și nordul Franței, perioada Crăciunului debutează pe 6 decembrie, cu La fête de Saint Nicolas (Sărbătoarea Sfântului Nicolae); iar în alte zone, La fête des Rois (Sărbătoarea regilor) este un eveniment de mare importanță. Acesta are loc pe 6 decembrie sau în prima duminică după 1 ianuarie. În Lyon, la începutul lunii decembrie, are loc La fête de lumières (Sărbătoarea luminilor), ocazie cu care sunt puse la ferestre lumânări, ca un omagiu adus Fecioarei Maria.

Crăciunul Este o ocazie foarte importantă pentru francezi,deoarece această sărbătoare este adesea asociată cu ideea de unitate și de familie. Atât cei mici, cât și cei mari așteaptă entuziasmați seara de Crăciun când copiii francezi își așează încălțările în fața căminului, sperând că Pere Noel - Papa Noel (Tata Noel) sau “le petit Jesus” (“micuțul Isus”) le va umple cu daruri. Pentru copiii obraznici Pere Fouettard (Tata Fouettard), care face o vizită specială pe la casele acestora și se asigură că nicio faptă nu rămâne nepedepsită. 


Moș Crăciun răspunde tuturor copiilor

Cum în perioada sărbătorilor cei mici sunt cuprinși de magia Crăciunului și dau frâu liber mai mult ca niciodată spiritul lor creator, în luna decembrie mii de scrisori sunt expediate către Papa Noel. Pentru a se asigura că niciun copil nu rămâne fără un răspuns, Îîn anul 1962, a fost votată în Franța o lege care stipulează că tuturor scrisorilor trimise lui Pere Noel (Moș Crăciun) trebuie să li se răspundă cu o carte poștală. Pentru a se conforma acestei legi, cadrele didactice trimit răvașe de răspuns tuturor copiilor din școli care se adresează în scris lui Papa Noel.

După asistarea la “La Messe de Minuit” (Liturghia de la miezul nopții), francezii se adună în grupuri de prieteni sau în familie pentru a serba “Le Reveillon” (Revelionul), la o masă îmbelșugată, acasă, la un restaurant sau la o cafenea. Fiecare regiune franceză are propriile tradiții culinare legate de Revelion, cu feluri de mâncare din curcan, clapon, găina sau cu boudin blanc (budincă albă). Bucățele sunt stropite cu vinuri Muscadet, Anjou, Sauterne and Champagne . 

Cuvântul “reveillon” provine din verbul “reveiller”= “a se trezi , a se deștepta”. Revelionul reprezintă o “deșteptare” simbolică, semnificând nașterea lui Isus .


De-a lungul perioadei de Crăciun, se servesc deserturi tradiționale :


· La Buche de Noel (“Butucul lui Noel”), constând dintr-o prăjitură lunguiață din ciocolată cu castane, care reproduce forma unui butuc ars între ajunul Crăciunului și Anul nou în Périgord, reminiscență a unui străvechi ritual păgân;


· Le pain Calendeau (“Pâinea Calendeau”) – pâine de Crăciun făcută în sudul Franței, din care se oferă o bucată unei persoane sărace;


· La Galette des Rois (“Prăjitură regilor/magilor”), o prăjitură rotundă, tăiată în bucățele care sunt împărțite de un copil ascuns sub masă, numit “le petit roi” sau “l’enfant soleil” (micul rege sau copilul soare). Cine găsește “la feve”, boaba de fasole ascunsă în prăjitură, devine “rege’ sau “regină” și își poate alege un partener.


Între decorațiile de Crăciun franțuzești, un rol major îl are Sapin de Noel (Bradul lui Noel), care împodobește casele, străzile, birourile și fabricile. Sapin de Noel a apărut în secolul XIV în Alsacia, decorat cu mere, flori de hârtie și panglici , fiind introdus în Franța în anul 1837.

Un alt aspect important al Crăciunului franțuzesc constă în Crèche, scene zugrăvind momente din nașterea mântuitorului, în care este amplasat Sfântă familie alături de Santons (“micii sfinți”), și care este expusă în biserici și în case. Pentru a da un ultim tușeu scenelor din “crèche”, copii le ornează cu mușchi, pietricele și crenguțe de brad. Atunci când se aprind lumânările, “crèches” devin locul central de sărbătorire a Crăciunului. Copii se adună în jurul lor și cântă colinde până în ziua de Epifanie, pe 6 ianuarie. 

Ce spuneți, există asemănări între tradițiile și conceptele românilor despre Crăciun și între cele ale francezilor?