miercuri, 13 mai 2015

Se caută promotori pentru democrația europeană!

„Promotori pentru democrație europeană" este un proiect complex care își propune să implice 30 de tineri, membri ai unor organizații de tineret, în promovarea democrației și a valorilor care îi unesc pe cetățenii Uniunii Europene. Selecția participanților se va face pe baza propunerilor de acțiuni de comunicare proprii, transmise de aceștia prin intermediul formularului de înscriere până la 1 iunie 2015.



Group of the European Youth for Change (GEYC) în calitate de partener al Biroului de Informare al Parlamentului European în România alături de Ministerul Tineretului și Sportului și Asociația Pro Democrația lansează proiectul "Promotori pentru democrație europeană", care se va desfășura pe parcursul anului 2015. 

Prin acest proiect vor fi selectați 30 de tineri, membri ai asociațiilor de tineret, organizațiilor care desfășoară activități pentru tineri, care sunt interesate să contribuie la informarea și stimularea interesului altor tineri cu privire la valorile și principiile pe care le împărtășesc cetățenii Uniunii Europene, democrația parlamentară europeană și modalitățile de implicare în viața comunității.



Proiectul „Promotori pentru democrație europeană" presupune participarea celor 30 de tineri la:
  • workshop-ul "Democrație europeană în acțiune" (București, 1-3 iulie 2015);
  • implementarea la nivel local a unor acțiuni de comunicare proprii, cu sprijinul organizațiilor din care fac parte (1 septembrie - 12 octombrie);
  • o vizită de studiu la Parlamentul European (Bruxelles, 19 - 20 octombrie 2015); 
  • un eveniment final de prezentare a rezultatelor activităților desfășurate de participanți (noiembrie - decembrie 2015). 
Înscrierile se fac pe baza completării formularului, până pe 1 iunie 2015.


Nu faci parte dintr-o organizație de tineret? Avem ceva și pentru tine!

#LaTribunaEuropei

Biroul de Informare al Parlamentului European în România lansează concursul de materiale video, deschis tuturor tinerilor din România cu vârsta între  18 şi 35 de ani (împliniți la data lansării concursului, 9 mai 2015).
Tema: Imaginează-ți că tocmai ai fost ales președintele Parlamentului European și înregistrează-ți discursul inaugural. Spune-ne în cadrul acestui discurs cum vezi tu viitorul Uniunii Europene. Raportându-te la criteriile de mai jos, construieşte un material în care să ne spui cum vezi tu paşii necesari care trebuie urmaţi pentru ca, plecând de la starea actuală a Uniunii Europene, să se ajungă la acel viitor pe care tu ţi l-ai imaginat.
Materialul video va avea maximum 3 minute, va fi de calitate bună (SD sau HD).
Premii: Vor fi acordate trei premii materialelor cu cel mai mare punctaj. Autorii acestora vor fi invitați într-o vizită de studiu de două zile la sediul din Bruxelles al Parlamentului European. Vizita va avea loc în perioada septembrie – noiembrie 2015.

comments powered by Disqus