09 January 2023

Înscrieri deschise: Campania Adu Comunitatea GEYC în școala ta!


Pentru a marca aniversarea a 13 ani, GEYC lansează Campania Adu Comunitatea GEYC în școala ta! Prin aceasta, ne propunem să venim mai aproape de școlile și liceele din România care lucrează cu tineri cu vârsta de peste 16 ani, atât pentru a cunoaște mai bine interesele, aspirațiile și nevoile profesorilor și elevilor, cât și pentru a le prezenta oportunitățile pe care aceștia le pot accesa deja ca membri ai comunității.





Etapele campaniei sunt:

  • 9 ianuarie - 9 februarie 2023: Înscrierea în campanie prin completarea formularului de înscriere






  • 10 februarie - 6 martie 2023: Activități locale de prezentare a GEYC, organizate de coordonatori. Înscrierea elevilor în Comunitatea GEYC și a profesorilor în Rețeaua EDU.GEYC.RO

Formular disponibil începând cu data de 10 februarie






  • 10 martie 2023: Publicarea clasamentului final și invitația la Bran către primele 3 instituții clasate (ordinea este aleatorie)

Colegiul Economic Viilor, București
Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza, București
Liceul Tehnologic Lazăr Edeleanu Năvodari, Constanța 


  • 10-17 martie 2023: Trimiterea certificatelor de participare tuturor celor care au finalizat raportarea
  • 17-19 martie 2023: Bootcamp Changemakers (Bran) și premierea câștigătorilor campaniei
  • 24 martie - 9 mai 2023: Ateliere tematice organizate de GEYC la instituția câștigătoare (datele exacte vor fi confirmate ulterior)


Despre Comunitatea GEYC

Asociația GEYC - Group of the European Youth for Change a luat naștere în anul 2010, fiind una dintre primele comunități digitale din România. În prezent, Comunitatea GEYC numără peste 7000 de membri: tineri, lucrători de tineret și profesori. Suntem activi în următoarele domenii: democrație și drepturile omului, digital, antreprenoriat și sustenabilitate. Printre altele, GEYC își propune încurajarea participării civice a tinerilor, precum și promovarea dezvoltării durabile în rândul tinerilor. De la înființare și până acum, am lucrat împreună cu peste 200 de organizații din Europa, proiectele noastre ajungând la peste 10.000 de tineri români.

Despre Rețeaua EDU.GEYC.RO

Rețeaua informală EDU.GEYC.RO reunește cadre didactice de nivel gimnazial, liceal, postliceal și universitar din România, care s-au implicat activ, din 2013, în campanii și proiecte dedicate dezvoltării competențelor profesorilor și tinerilor prin educație non-formală.
Rețeaua își propune să încurajeze o colaborare mai eficientă între instituțiile de învățământ și ONG-uri/ societatea civilă și îmbinarea metodologiei educației formale cu cea non-formală, să creeze o platformă de networking și împărtășire de bune practici între lucrătorii de tineret și profesori și să ofere acces la oportunități special create pentru profesori și elevi.



În contextul activităților de diseminare, consolidare și extindere grup țintă ale proiectului european Erasmus+ având nr. 2021-1-RO01-KA151-YOU-000005219, GEYC derulează această activitate prin care participanții se pot informa, pot dobândi noi competențe, se pot interconecta și pot comunica.