07 October 2017

Women Entrepreneurs On The Move!

În perioada 10-15 septembrie 2017, 40 de tineri din 5 țări (Turcia, Bulgaria, Letonia, Lituania și România), printre care 8 GEYCuleți -Irina, Roxana, Dana, Alina, Andrada, Georgiana, Andreea și Mădălina - au luat parte la proiectul  “Women Entrepreneurs On The Move!”. 




Deși durata acestui curs a fost destul de scurtă, acesta a cuprins multe activități interesante care ne-au îmbogățit cunoștințele și ne-au arătat o altă latură a umanității. În prima zi participanții s-au cunoscut cu ajutorul faimoaselor „name game-uri” și au participat la diverse activități de team-building pentru a suda legăturile dintre ei. În a doua jumătate a zilei s-a discutat despre obiectivele proiectului, temerile și așteptările grupului, acestea fiind de ajutor pentru organizatori în pregătirea cursului. 

În a doua zi am avut ocazia să cunoaștem femei antreprenori din Denizli, acestea împărtășind din experiența lor în lumea afacerilor, dar și din talentul lor desăvârșit în bucătărie, demonstrând încă o dată cât de vitale și incredibile sunt femeile în Turcia. După-amiază fiecare țară a prezentat oportunitățile pe care guvernul, băncile, asociațiile le oferă femeilor care vor să își deschidă un business. De asemenea, aceștia au prezentat femei de succes din țările lor și au încercat să explice cum acestea au reușit în cariera lor. 

Următoarea zi a fost dedicată înțelegerii Business Model Canvas-ului (urmărește video) și aplicarea acestuia în prezentarea unei noi idei de business. Participanții, lucrând în echipe random care nu au ținut cont de naționalitate sau religie, au prezentat afaceri precum restaurante care promovează zero food waste sau magazine de închiriat haine pentru gravide, demonstrând încă o dată puterea incredibilă de colaborare la nivel european. Acest exercițiu a ajutat la dezvoltarea creativității și la structurarea unei idei de afaceri sub forma unui plan. 



În ultima zi participanții au avut ocazia să se întâlnească cu reprezentanții Consiliului Local din Denizli. Aceștia au prezentat programele care le ajută pe femei  în dezvoltarea unei afaceri și au arătat faptul că în Turcia sunt interesați să promoveze antreprenoriatul în rândul femeilor și al tinerilor. Restul zilei a fost dedicat descoperirii împrejurimilor, Laodicea și terasele Pamukkale, două locuri care adună anual mii de turiști din întreaga lume. 
    



Testimonial Roxana: Atunci când mă decid dacă să-mi depun sau nu aplicația pentru un proiect, iau în considerare două aspecte: tematica și locul. Acest proiect a excelat în ambele aspecte. Pamukkale, un locușor încântător din sud-vestul Turciei, ne-a fost casă timp de cinci zile, perioadă în care am discutat despre antreprenoriatul feminin, măsuri de stimulare a acestuia și politici publice ce pot fi implementate în acest sens. Ce mod mai plăcut de a-ți petrece una din ultimele săptămâni din vacanța de vară?

Testimonial Irina: Dacă ar fi să rezum această experiență într-un singur cuvânt acesta ar fi “Aventură”. Oamenii au fost deschiși și pregătiți să împărtășească din experiențele lor culturale, activitățile au fost interactive și foarte interesante, iar ideologiile mele despre țările musulmane au fost complet schimbate. Am descoperit noi posibilități de afaceri, oameni ambițioși și optimiști cu planuri mărețe și multă ospitalitate locală. Un lucru pot afirma 100% sigur: mă simt foarte norocoasă că am făcut parte dintr-un asemenea proiect european.