Sustenabilitate în Acțiune: Cum sărbătorește Comunitatea GEYC Ziua Mondială a Alimentației la Sediu Central Auchan

    


     În data de 16 octombrie, de Ziua Mondială a Alimentației, membrii comunnității GEYC și reprezentanți de ONG-uri au participat la un atelier practic în cadrul Sediului Central Auchan din București. Evenimentul a fost organizat sub umbrela Climate Change Summit, ca side event în cea de a doua zi a Summitului, reprezentând cel de-al treilea și ultimul Seminar Regional în România al proiectului Sustainable NGOs.

        Data de 16 octombrie nu a fost aleasă la întâmplare, ci încă din data de 7 iunie 2023, GEYC primit de către Consiliul Economic și Social (ECOSOC) statutul consultativ special, cadru de acreditare de care beneficiază atât ONU, cât și sectorul ONG. De aceea, GEYC promovează mai multe zile şi săptămâni internaţionale care marchează subiectele şi problemele existente la nivel global și care reprezintă un interes special și pentru Organizaţie, cât și pentru cele 4 portofolii GEYC, printre care se enumeră și Ziua Mondială a Alimentației.

        Obiectivul principal al Seminarului a fost acela de a explora cum ONG-urile și tinerii pot să devină mai conștienți de impactul activităților și acțiunilor lor asupra mediului, să înțeleagă care este legătura dintre alimentație și sustenabilitate și să facă alegeri mai sustenabile când vine vorba de alimente și achiziționarea acestora. În cadrul seminarului am urmărit ca participanții să fie mai atenți la ceea ce cumpără; să înțeleagă mai bine cum acțiunile individuale, al organizațiilor și întreprinderilor influențează mediul; să descopere soluții sustenabile pe care le poți integra în viața lor de zi cu zi și în proiecte și să între în discuție cu alți reprezentați de organizații sau întreprinderi. 


      Pe lângă îndrumarea participanților către înțelegerea sistemului alimentar, al lanțului de aprovizionare și al drumului temporal pe care un produs în parcurge, evenimentul a subliniat și activitatea Auchan direcționată către angajabilitatea sa asupra protecției mediului și promovării sustenabilității, acoperind toate dimensiunile acestui concept, de la aspectele sociale și de mediu, până la bunăstarea animalelor și a consumatorilor. Astfel, participanții au avut ocazia să observe un exemplu concret de măsuri implementate pentru încurajarea practicilor verzi la nivel organizațional.


      Un moment cheie al seminarului a fost atelierul practic în care participanții au fost invitați să achiziționeze produse cu ajutorul voucherelor Auchan pentru coffee break pentru aplica ceea ce au învățat. Această activitate nu doar că a facilitat o experiență interactivă, ci a și demonstrat cum pot fi integrate în mod concret principiile învățate din cadrul seminarului în viața de zi cu zi. Pentru a îți dezvolta în detaliu competențele verzi, participanților li s-a oferit oportunitatea de a se înscrie în cadrul Academiei Sustainable NGOs prin care pot să îți aprofundeze cunoștințele legate de mediu și sustenabilitate și să fie premiați cu un eCertificat, dar și să urmărească Ghidul de Sustenabilitate pentru Organizații, pentru a putea prelua mai multe practici verzi în cadrul organizațiilor lor.


      La final, participanții au subliniat că vor verifica mai atent etichetele produselor și siglele legate de fabricare și reciclare. Acum înțeleg mai bine ciclul de viață al unui produs și intenționează să cumpere mai mult din colțul cu produse aproape de expirare care promovează practicile verzi, explorând mai mult și oferta de produse Auchan care susțin sustenabilitatea. 


      Evenimentul a reprezentat ultimul Seminar Regional SustainableNGOs din România. Proiectul SustainableNGOs își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la schimbările climatice și provocările de mediu, în conformitate cu documentele strategice europene și globale din sectorul de tineret, să promoveze tranziția ecologică în acest sector și să îmbunătățească competențele verzi ale tinerilor, lucrătorilor de tineret și liderilor. Finanțat de: Erasmus+ KA220 2022-2-SI02-KA220-YOU-000094226. 

Our news

See all news

GEYC - Group of the European Youth for Change

Organisation in Special consultative status with the United Nations - Economic and Social Council since 2023.

All rights reserved • 2010-2025