sâmbătă, 16 martie 2019

Interviu cu Constantin - Alexandru Manda: membru al Comunității GEYC

Cu ocazia aniversării a 9 ani de la deschiderea Comunității GEYC, vă prezentăm poveștile unor membri ai Comunității care ne inspiră și care, sperăm, vă vor inspira și pe voi. 

Astăzi avem plăcerea să vi-l prezentăm pe Alex - pasionat de cunoaștere. Mai multe vă lăsăm pe voi să descoperiți, mai jos.

Ce te pasionează?

În primul rând, să descopăr lucruri noi. Pentru a putea să te dezvolți ca individ este fundamental să admiți ceea nu știi, iar acesta este motivul pentru care sunt pasionat de cunoaștere. Și pentru că o viață profesională reușită nu poate fi de durată decât dacă se află in echilibru cu cea personală sunt adeptul unor mici plăceri, precum drumețiile montane sau plimbările pe malul mării, Constanța fiind locul copilăriei mele și cel în care mă „refugiez” în momentele în care îmi doresc să îmi reîncarc bateriile.


Cu ce te ocupi?

Când sunt rugat să mă descriu în câteva cuvinte, sună cam așa: „19 ani. De 5 ani militant pentru un sistem educațional de calitate”. Dar, mai pe larg, povestea arată în felul următorul: în iunie 2013 am înființat alături de alți patru colegi prima asociație independentă de elevi din România, Asociația Elevilor din Constanța, organizație a cărei președinte am fost timp de trei ani (2015-2018). Alături de grupul „nebunilor frumoși de la Constanța” – cum ne-a numit presa la începtul luptei noastre, am reușit obținerea respectării unor drepturi și interese legitime ignorate de către autoritățile locale și centrale, precum: transport local în comun redus și burse școlare pentru mii de elevi din municipiul Constanța (2015); manuale școlare gratuite pentru sute de mii de elevi din întreaga țară (2016), drept respectat după ce am învins în instanță Ministerul Educației, sau aprobarea Statutului Elevului, care a introdus multe lucruri considerate drept normalități ca drepturi reglementate ale elevilor (2016). Însă, cea mai mare bucurie a mea nu sunt aceste reușite punctuale, ci faptul că demersurile noastre nu au rămas nereplicate: am demonstrat că elevii pot fi o voce puternică a schimbării, iar modul de lucru al „școlii de reprezentare” de la Constanța a fost preluat de încă cinci județe, unde în prezent există asociații independente.



Am promovat ca reprezentant al elevilor nevoia unui sistem educațional de calitate, finanțat corespunzător și care să ofere șanse egale pentru toți copiii. Microbul acesta mi-ă rămăs în sânge, iar în prezent activez ca expert în politici educaționale la Societatea Academică din România, în cadrul unui proiect care își propune să crească gradul de bună guvernare și transparență, precum și finanțarea școlilor și liceelor din România – Școli curate. De asemenea, sprijin asociațiile de elevi din România în activitatea lor, aducându-mi o modică contribuție la creșterea viitoarei generații de elevi reprezentanți. Pe plan academic, sunt student în anul I la Facultatea de Drept a Universității din București, unde mă formez pentru o viitoare carieră de profesionist al științei dreptului.



Care este cea mai frumoasă amintire a ta cu GEYC?

Training Course-ul la care am participat în vara lui 2017 în Ommen, Olanda. O experiență extraordinară, în special datorită oamenilor pe care i-am cunoscut și schimburilor culturale care au putut fi realizate (deși în proiect au luat parte șase state, participanții proveneau din cel puțin 15 țări de pe trei continente)



Ce schimbare ai vrea să vezi în România în următorii 5 ani?

Învățământul gratuit să existe și în realitate, nu doar pe hârtie. În acest moment, din păcate, flagelul numit fondul școlii este la fel de prezent ca acum 10, 20 sau 30 de ani, iar elevii și părinții sunt cei care vin cu bani de acasă pentru a compensa lipsa de interes a statului și a autorităților locale. De asemenea, îmi doresc ca „no child left behind” să fie proiectul de țară al României, astfel încât să nu mai existe copii care abandonează școală din lipsa banilor pentru a ajunge la cursuri sau pentru că statul este incapabil să le asigure ceea ce au nevoie în așa fel încât să își atingă pontețialul maxim. De menționat că în acest moment 1 din 5 tineri români de până în 26 de ani au cel mult opt clase, părăsirea timpurie a școlii fiind cea mai mare din Uniunea Europeană.


Cum putem contribui cu toții la această schimbare?

În primul rând, prin a ieși din bula în care ne aflăm și a înțelege că modul în care arată astăzi școala românească este oglinda societății de peste 15-20 de ani. Pe deasupra, personal consider că nu vom putea avea nicio schimbare, în vreun domeniu sau în societate per ansamblu, cât timp oamenii vor continua să se ghideze după „capul plecat, sabia nu-l taie”. Spre exemplu, fondul școlii ar dispărea în maximum un an dacă în loc să accepte situația ca atare și să cotizeze, elevii și părinții ar lua atitudine și ar solicita autorităților locale să acorde banii de care școala are nevoie ca să livreze o educație de calitate. Ne complacem în ignoranță și încălcare legii, iar aceasta este cea mai mare boală de care suferim. Așa că, nu ne rămâne decât să luăm atitudine.


Recomandă-ne o carte: 

Daron Acemoglu și James Robinson – „De ce eșuează națiunile? Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei”


Recomandă-ne un TED Talk:

Aici îmi voi permite să recomand trei TED talk-uri. Toate autohtone, dar zic eu de impact și extrem de grăitoare. Marian Staș despre schimbarea paradigmei în educație, doamna profesor Simina Tănăsescu despre importurile legislative și forme fără fond și, nu în ultimul rând, sociologul Gelu Duminică cu un discurs care te trezește la realitate în legătură cu ceea ce înseamnă discriminarea și prejudecățile din societatea românească.


Ceva ce vrei să transmiți Comunității GEYC:

Schimbarea stă în fiecare dintre noi. Este foarte simplu să închidem ochii la un abuz sau o nedreptate, motivând că nu afectează, dar trebuie să ținem cont că tocmai despre asta este vorba: un principiu. Iar lipsa unui răspuns nu va face decât să îi încurajeze pe cei pentru care supremația legii este opțională. Citiți, informați-vă din mai multe surse, treceți informațiile prin filtrul gândirii, eliminați propaganda și știrile false din jurul vostru, ridicați-vă și acționați cu legea în mână. Stă în fiecare dintre noi să fim vocea celor care nu au cum să vorbească!



Ceva ce vrei să ne spui și nu te-am întrebat:

Într-o perioadă în care școala românească nu scoate absolvenți pregătiți pentru viață, stă în capacitatea fiecăruia dintre noi să fie autodidact. Lucruri care astăzi ni se par ca fiind exclusiv în apanajul specialiștilor, precum coding-ul, în maximum 15-20 de ani vor deveni o competență de bază. Dar, mai mult decât atât, școala nu insuflă abilități de esențiale de viață, cum ar fi, spre exemplu, asumarea. Într-adevăr, este simplu să aruncăm vina pe altcineva pentru greșelile și nereușitele noastre, dar această atitudine nu va duce niciodată la progres.

În final, nu pot decât să vă invit să fiți oameni buni și să faceți mereu bine în locurile pe unde călcați, unul dintre crezurile după care eu mă ghidez în viață. Până la urmă, asta este cel mai important: să nu îți fie rusine de tine însuți atunci când te uiți în oglindă la finalul zilei!

comments powered by Disqus