miercuri, 19 septembrie 2018

„365 de zile în Bretania sau experiența mea de EVS la capătul lumii”

Roxana Elena Gheorghe a acceptat provocarea de a se muta timp de 1 an în Quimper, Franța, cu ocazia proiectului EVS „Emmenez-moi au bout de la terre” (28.08.2017- 28.08.2018).  Iată care au fost impresiile ei:


Acum un an de zile, în momentul în care am acceptat această aventură numită EVS în Quimper,Franța, recunosc…nu știam prea multe despre ce urma să însemne acest an pentru mine. Hotărârea mea de a fi voluntar EVS la liceul le Likès, cu doar două săptămâni înainte de începerea proiectului a fost un amestec de nebunie de moment, dar și de dorința de a-mi depăși limitele, de a ieși din zona mea de confort și de a mă rupe de un job care nu mă reprezenta absolut deloc. Am acceptat acest proiect din dorința de a descoperi sistemul francez de învățământ din interiorul lui și am avut șansa de a fi voluntar într-una dintre cele mai mari instituții de învățământ din Bretania, cu peste 3000 de elevi, începând de la școala generală, liceu teoretic, liceu profesional, până la învățământul superior. Ținând cont că unul dintre proiectele mele de viitor este acela de a fi profesor de limba franceză, aceasta nu putea fi decât o șansă de a descoperi cât mai bine cultura franceză, dar și o regiune istorică și plină de tradiții a Franței, cum este Bretania.
După cum am menționat mai sus, acceptând această provocare într-un timp destul de scurt, în momentul în care am ajuns la Quimper, nu știam prea multe nici despre regiune, dar nici despre locul unde urma să petrec 12 luni. Recunosc, am fost un pic panicată când m-am uitat pe hartă pentru prima oară, dar faptul că orașul nu era foarte departe de Oceanul Atlantic, m-a făcut să-mi doresc și mai mult să ajung acolo. Plus că, auzisem foarte mult vorbindu-se despre faimoasele clătite bretone…și da, este adevărat, sunt minunate! Dacă ajungeți prin Bretania, nu ratați la crêpe complete, caramel au beurre salé et bananes și, bineînțeles, cidrul. Fie vorba între noi, dacă ar fi să rezum acest an printr-o frază, ar suna cam așa…clătite și cidru+ Ceili și Finnegans, cele două baruri renumite din Quimper și pe care, alături de prietenii internaționali descoperiți la Likès, nu prea le-am ratat weekend de weekend.

Cât despre începutul experienței mele la Quimper, nu a fost cel mai fericit, în sensul că, dincolo de bucuria descoperirii clatitelor de tot felul, în Bretania plouă…mult, foarte mult, pentru un om care iubește soarele. Dincolo de faptul că am avut momentele mele în care am simțit că eu și ploaia nu mai putem face casă bună împreună, a fost o perioadă în care în apartamentul în care stăteam era destul de frig și ăsta a fost primul moment în care m-am gândit serios să mă întorc acasă și să renunț, deși mă atasasem de oamenii pe care îi descoperisem acolo. Însă, așa cum spuneam, am acceptat această experiență și din dorința de a-mi testa niște limite, și, într-un final, am găsit o soluție de compromis și pentru frig, alături de asociația mea din Quimper, Gwennili.
Ca un sfat general, pentru cei ce au plecat deja sau vor alege să facă un EVS, încercați să trageți de voi încă un pic chiar și atunci când simțit că aveți toate motivele din lume să va întoarceți. De multe ori, este doar supărare de moment pentru care se pot găși soluții și acum, după 12 luni, îmi dau seama că dacă aș fi renunțat atunci, mi-ar fi părut foarte rău acum pentru tot ceea ce a urmat. Ce m-a învățat pe mine Quimper-ul, ca om? M-a învățat să fiu mai răbdătoare și să accept că nu toate lucrurile TREBUIE să fie ca în București sau ca în România. Așa că, între 12-13.30, da, poți să mori în fața băncii, dar așa funcționează Franța și da, dacă ratezi ultimul autobuz, care era pe la ora 20, ai două șanse…fie să aștepți autobuzul de noapte, care venea destul de rar, fie să mergi 40 de minute pe jos, timpul pe care îl făceam eu de la Likès până la apartamentul unde locuiam. Dar…un pic de mișcare nu a omorât pe nimeni. Plus că, Quimper-ul, deși un oraș destul de mic, are farmecul lui, este foarte verde, iar oamenii sunt foarte zâmbitori. În Quimper am descoperit foarte multe lucruri și despre cum funcționează societatea franceză…de la primirea urgențe de la spital, până la tehnicianul care se ocupă de internet sau gaze. Motiv pentru care, cred că EVS-ul este o experiență benefică, pentru că, dincolo de activitățile avute în calitate de voluntar, te obligă, cumva, să te deschizi unei noi culturi și să înțelegi cum funcționează o altă societate.
În ceea ce privește activitățile mele la Likes, am avut norocul să dau peste o echipă de oameni care m-a implicat în foarte multe lucruri, ceea ce a făcut ca experiența să fie foarte diversă și foarte bogată. Pentru că activitățile au fost nenumărate timp de 10 luni, și ar trebui să scriu un adevărat roman pentru a le aminti pe toate, o să încerc să vorbesc despre câteva dintre ele, pentru a oferi o imagine a ceea ce a însemnat pentru mine să fiu voluntar în acea unitate de învățământ.
În primul rând, m-am bucurat că am avut șansa de oferi un curs de limba și cultura română la biblioteca liceului și că, deși numărul persoanelor participante nu a fost unul foarte mare, doar cinci elevi venind din octombrie până în iunie, mi-am putut promova și altfel țară, față de imaginea binecunoscută din Franța. Faptul că la finalul cursului am primit feedbackuri de acest fel: ‘’ Les cours avec vous le midi ont tous été super ! Dommage que cette année soit passée aussi vite ! Merci de nous avoir fait découvrir un autre pays, une nouvelle culture, langue. Merci aussi pour vos encouragements pour le Bac’’ ( a se folosi Google Translate pentru traducere :P ), mă face să cred că am lăsat ceva în urma mea.


În calitate de ambasador al României, căci, consider că fiecare dintre noi, atunci când suntem în afara țării suntem reprezentanți ai acesteia și depinde de noi ce imagine vrem să dăm României, mi s-a oferit posibilitatea de a participa la mai multe cursuri, atât la școala generală cât și la liceu, pentru a vorbi despre chestiunea migratorie românească în Franța, despre clișee și prejudecăți etc.
Așa că, folosindu-mă de materialele de aici și aici, am avut șansa de a discuta cu elevii francezi despre ce este România, clișeele despe români, integrarea României în UE și…sper că au rămas cu o imagine un pic mai altfel față de cea pe care o aveau când am început dezbaterea.
Într-o altă ordine de idei, pentru că am constatat că EVS-ul nu era foarte cunoscut în cadrul acelui liceu, am fost invitată de mai mulți profesori să le vorbesc elevilor despre această posibilitate de mobilitate europeană. 
Un alt moment care mi-a plăcut în calitate de voluntar european a fost Ziua Porților Deschise, pentru că mi s-a încredințat sarcina de a organiza standul Erasmus + al liceului, de a lua legătură cu agenția națională Erasmus+ din Franța pentru materiale și de a informa părinții și elevii prezenți în acele zile asupra posibilităților de mobilitate europeană ale liceului, dar și asupra activității mele de voluntar. Experiența a fost una fructuoasă, nu numai pentru că am văzut cum se desfășoară un astfel de eveniment în Franța, dar și pentru că am învățat mult mai multe lucruri despre Erasmus+, proiecte europene , finanțări etc.

Roxana la standul Erasmus+

Dar activitatea mea de EVS nu s-a rezumat doar la Likès. Odată cu mine, în august 2017 au mai venit la Quimper încă 4 voluntare europene, din 4 țări diferite, prin aceeași asociație…Gwennili. Astfel că, în fiecare joi după-amiază ne întâlneam la sediul Gwennili, mâncam împreună, de obicei lucruri specifice țării din care veneam, discutand totodată diverse aspecte legate de desfășurarea voluntariatului nostru.

Alături de Getter (Estonia), Jasmin (Germania), Rabia (Turcia), Amina (Italia) și Jacques (președintele Gwennili)


Alături de colegele mele am avut șansa de a iniția și două proiecte individuale: Le Café des Langues și P’tit Tour en Europe. Primul proiect a pornit de la o idee de-a mea în urma unei experiențe similare avute în calitate de student Erasmus la Nisa. Pentru că, la un moment-dat am constatat că eram un grup internațional destul de mare, m-am gândit că realizarea unui proiect de genul Café des Langues ar fi benefic atât pentru noi, pentru a intra în contact cu populația franceză locală, dar și pentru francezii din Quimper de a întâlni străini cu care puteau conversa în diverse limbi, folosind metode non-formale în jurul unui pahar de cidru.
Circulă zvonul prin Quimper că acțiunea a fost un real succes și că va fi continuată de noua generație de voluntari EVS din toamna. 

Dar, dincolo de toate activitățile întreprinse fie alături de Likès, fie alături de Gwennili, poate că una dintre cele mai frumoase părți ale acestei experiențe o reprezintă toate prieteniile legate. Poate că e și unul dintre motivele pentru care am decis să nu renunț în momentele în care mi-am dorit cu ardoare să mă întorc acasă, căci, pe toți ne mai ia dorul de familie, de prieteni, de confortul nostru, dar faptul că am întâlnit niște oameni excepționali alături de care am trăit niște momente minunate m-a făcut să merg mai departe. Fie că am spulberat niște clișee legate de asiatici sau de americani, fie că am petrecut nopți cu multă sangria și tacos, EVS-ul m-a schimbat ca om. M-a făcut să văd altfel nu numai Franța, dar și alte părți din lume. Și chiar dacă am avut parte și de niște momente mai puțin fericite, tot DA aș spune iar dacă ar fi august 2017. Pentru mine, rămâne unul dintre anii in care simt că am învățat enorm, la nivel personal și profesional și un moment al prieteniilor frumoase și de durată. SAY YES TO EVS!!!


comments powered by Disqus