sâmbătă, 23 iunie 2018

YE - Level up your participation, Borsk, Poland

În perioada 23-31 mai, patru români ambiţioşi însoţiţi de Managerul General al organizației s-au bucurat de proiectul „Level Up Your Participation”, ce a avut loc în nordul Poloniei!


Locația a fost perfectă pentru ca tinerii participanți să poată reflecta la rolul lor în cadrul comunității și la modurile în care se pot implica în procesele decizionale. Participanții au fost cazați în mici cabane din lemn, având toate dotările necesare, de unde se putea vedea lacul Wdzydze și pădurea din jur.

The lake


Corina Baciu, Marius Maghercă Năstasă Cojocariu, Rareș Soltuz, Lucia Maria Trandafir: În primele două zile am încercat să reţinem numele tuturor şi să aflăm câte ceva unii despre alţii prin multe jocuri de cunoaştere, după care ne-am apucat de treabă: am înţeles mai bine ce presupune participarea activă a tinerilor în societate, voluntariatul, democraţia şi alte concepte şi am împărtăşit experienţe şi statistici naţionale despre aceste subiecte prin intermediul unor filmuleţe create de noi. Ne-am împărtăşit opiniile despre diferite afirmaţii privind participarea tinerilor în comunitate printr-o dezbatere şi am învăţat cum să creăm campanii de succes pentru a motiva tinerii să se implice în viaţa politică şi să voteze la alegerile pentru Parlamentul European ce vor avea loc anul viitor. 

Pentru a găsi soluţii şi propuneri în vederea impulsionării tinerilor în a fi mai implicaţi în societate şi mai conştienţi de mediul în care trăiesc, am discutat şi despre cauzele neimplicării şi barierele pe care le identifică tinerii.

Ice-breakers


Seara interculturală a fost o combinaţie foarte veselă de mâncare şi băuturi tradiţionale, informaţii interesante şi mai puţin cunoscute despre ţările noastre şi, cele mai aşteptate, dansurile tradiţionale! Ziua liberă a constat într-o excursie cu barca în care am descoperit regiunea Borsk, mâncând un prânz copios tradiţional polonez şi întorcându-ne parcă în timp cu ajutorul unei plimbări printre casele vechi şi clădirile muzeului satului, care îţi stârneau imediat curiozitatea. 
În penultima zi am plecat spre superbul oraş portuar Gdansk, care ne-a depăşit aşteptările prin frumuseţea arhitecturii clădirilor şi bisericilor, prin atmosfera plină de viaţă şi muzica ce se putea auzi pe străduţe. Ultima zi ne-a adus aminte că nu putem fi mereu într-un proiect, ci trebuie să ne întoarcem acasă, să aplicăm şi să dăm mai departe tot ce am învăţat, să motivăm cât mai mulţi tineri să se implice în comunitatea în care trăiesc pentru că împreună putem avea un impact mai puternic decât credem!

Kayaking


Proiectul „Level Up Your Participation” a reprezentat un avânt puternic spre participarea activă şi a fost un cumul de experienţe unice trăite alături de o nouă familie cu care sperăm să ţinem legătura în continuare. Deşi la început ne găseam mai greu cuvintele în engleză, după primele două zile ne simţeam în largul nostru şi ne exprimam opiniile mult mai fluent şi liber. Ne-am bucurat să aflăm mai multe despre contextul politic şi social la nivelul Uniunii Europene, iar experienţele proprii ale celorlalţi participanţi, împreună cu exemplele de implicare a tinerilor şi proiectele care se desfăşoară din celelalte ţări ne-au lărgit orizontul şi ne-au antrenat imaginaţia şi creativitatea pentru următoarele acţiuni. 
Deşi acest proiect Erasmus+ nu a fost primul pentru niciunul din noi, au existat multe premiere, spre exemplu prima dată când am mers pe lac cu un caiac sau prima dată când unii din noi au mâncat pierogi sau au degustat Soplica cu alune. Şi, lăsând la o parte toate aceste experienţe, proiectul a fost cu siguranţă unul din cele mai reuşite pentru că ne-a influenţat în mod special şi ne-a dat speranţă şi curaj în a fi mai activi politic şi social.

Visiting Gdansk

Participarea activă și promovarea valorilor democrației formează una dintre principalele direcții de acțiune ale GEYC. Mai multe detalii despre inițiativele noastre în domeniu puteți găsi la geyc.ro/democracy

comments powered by Disqus