11 December 2017

Buon Natale a tutti!

Deși sărbătoarea Crăciunului este vestită prin toate colțurile lumii, italienii au un mod aparte de a se bucura de magia acestei perioade. În ultima vreme, se spune din ce în ce mai des că această sărbătoare a luat naștere în Italia. Cel puțin, așa mărturisesc culorile steagului italian: verde,alb și roșu, culorile tradiționale sărbătorii de Crăciun. 

În popor se spune că această sărbătoare a apărut că urmare a creștinizarii de către Biserică a festivalului Saturnalia, festival închinat zeului Saturn. În secolele III- IV d.Chr. încă de la mijlocul lunii decembrie și până în prima zi a lunii ianuarie, romanii se desfătau în petreceri, sărbătorind solstițiul de iarnă și aducând omagii zeilor. În anul 274 d. Chr. împăratul Aurelian a desemnat data de 25 decembrie drept natalis solis invicti ("nașterea invincibilului Soare"). În simbolismul biblic, Iisus era văzut drept “soarele dreptatii”. Așa s-a ajuns ca această tradiție să fie păstrată și în ziua de astăzi. 

Tradițiile de Crăciun sunt diferite și specifice de la o zonă la alta, cum se întâmplă și în România să existe ritualuri specifice unor anumite zone. Deși noi debutam sărbătorile de iarnă odată cu Sfântul Nicolae, italienii dau startul sărbătorilor de iarnă odată cu L’immaculata Concezione (Celebrarea imaculatei concepții / Nașterea Maicii Domnului), care se sărbătorește întotdeauna în data de 8 decembrie. De asemenea, această zi este marcată și de tradiția împodobirii bradului -practicată mai ales de cei din Nordul Italiei-, unde este obligatoriu să participe întreagă familie. Albero di Natale (bradul de Crăciun) va lumina casele italienilor până pe data de 8 ianuarie. 


Să nu uităm de scrisorile către Moș Crăciun! Surprinzător este că, în Italia, copiii nu scriu scrisori Moșului, ci trimit epistole către părinții lor, în care își exprimă dragostea și mulțumirea față de familia lor. Aceste scrisori sunt așezate de obicei sub farfuria tatălui, fiind citate cu glas tare după masă din La Vigilia di Natale, cunoscut sub numele de Ajunul Crăciunului. 

În cadrul mesei din Ajunul Crăciunului, nu trebuie să lipsească gustările tradiționale italienești antipasto, în care se servește cunoscutul prosciutto că aperitiv. Se spune că un Crăciun în Italia nu este cu adevărat Crăciun, dacă nu se servește panettone. Cozonacul panettone este îndrăgit atât de italieni, cât și de restul Europei, încât poate fi găsit de Crăciun aproape peste tot în Europa. Pentru a adaugă o doză de autenticitate mesei de Crăciun, italienii pregătesc stufolli, un desert tradițional reprezentat de gogoși dulci servite cu zahăr. 




Curioși să aflați și alte tradiții practicate în țara iubitorilor de paste? Haideți să aruncăm o privire peste următoarele datini. L'Urna del destino (una destinului) este una dintre cele mai vechi tradiții din Italia și totodată celebrul moment în care fiecare membru al familiei primește câte un dar de Crăciun. Poartă numele de l’urna, deoarece toate cadourile sunt puse într-un mare bol ornamentat, de unde fiecare își extrage un cadou. 

Zampognari si Piffera este o tradiție specifica zonei capitalei, în care locuitorii din munții Abruzzi se îmbrăca în straie tradiționale de lâna, cu ghete până la genunchi, ciorapi albi și mantii negre, și încânta trecătorii cu sunetul aparte al cimpoaielor și fluierelor. 



La Befana este o altă tradiție specifică perioadei de iarnă, mai concret are loc cu prilejul Bobotezei, în data de 6 ianuarie. Se spune că în noaptea Nașterii Domnului, cei trei magi au întrebat-o pe vrăjitoarea Betana cum pot ajunge la Betleem. Această nu numai că nu i-a ajutat, dar a și refuzat să îi însoțească în călătoria lor. După căderea nopții, Betana a zărit pe cer o mare de lumina și s-a întrebat dacă nu cumva a greșit când nu i-a ajutat pe cei trei magi. Așadar, a plecat în căutarea lor, împreună cu jucăriile fiilor ei. Nu a reușit să îi găsească, așa că în fiecare an, pleacă în căutarea lui Iisus, iar pe drum se oprește să le dăruiască copiilor cuminți câte o jucărie, iar celor năzdrăvani câte un carbone dolce, bomboana asemănătoare unui cărbune.


Câți dintre voi și-ar dori să simtă gustul autentic al Crăciunului Italienesc?