14 June 2015

La mai mulți ani, Ana Maria Lulea!

Azi vă povestim despre colega noastră Ana Maria Lulea. Acesta e al doilea an de când Ana face parte din echipa GEYC, iar povestea ei ne arată cum motivația, ambiția și dedicarea pot transforma o experiență de voluntariat într-un start de carieră de succes. Originară din Brăila, încă din liceu s-a implicat în activități de voluntariat și de educație non formală, a încercat să își dezvolte noi competențe, să descopere lumea și să provoace o schimbare sustenabilă la nivelul comunității. Ana ne arată un model fain de implicare în activități de voluntariat și ilustrează foarte bine modul în care GEYC oferă oportunități relevante de internship, voluntariat, învățare și mobilitate europeană - oportunități care contribuie direct la dezvoltarea personală și profesională a tinerilor, aspecte ce îi fac mai competenți pe piața muncii.


Motto:

Totul a început în octombrie 2013, când am primit un e-mail de Alexandra Mitre reprezentând la acea vreme Asociația Kelsen, partener local al GEYC în cadrul campaniei SMYLE
la care am răspuns prompt invitând-o pe Ana să se alăture Comunității GEYC (care la acea vreme aduna circa 150 de membri comparativ cu cei aproape 600 din prezent).

La câteva luni după s-a ivit o oportunitate faină: în ultimul moment cineva a renunțat la stagiul "New Media Ambassadors" (generația a IV-a) așa că am lansat un apel fulger pe Comunitatea GEYC. Ana a fost cea mai rapidă:

Apoi, ea a luat parte la primul său schimb de tineri ca reprezentant al GEYC. Destinație: Gaziantep, Turcia!

În cadrul NMA ("New Media Ambassadors"), Ana a avut rezultate foarte bune pe parcursul tuturor celor 12 săptămâni (cei care iau parte la program își dezvoltă abilitățile de utilizare a noilor tehnologii media pe parcursul a 12 săptămâni; în fiecare săptămână primesc un set de sarcini pentru care sunt evaluați prin puncte, puncte care se cumulează).
La finalul programului, Ana a primit titlul „Magna cum laude” - distincție acordată absolvenților cu performanțe remarcabile în cadrul programului. S-a evidențiat printr-o dorință foarte puternică de a învăța, de a rămâne în top și de a-și dezvolta cât mai mult competențele practice.

Dar ceea ce o caracterizează și acum pe Ana este modestia. Vorbește cu entuziasm de programul NMA și este mândră că a luat parte la el, însă nu face mare caz din faptul că a obținut titulatura remarcabilă a programului „Magna cum laude” și printre cele mai bune rezultate la nivelul tuturor edițiilor programului până în prezent.

Experiența NMA i-a adus Anei invitația de a se alătura echipei GEYC. Astfel, din aprilie 2014, imediat ce a terminat programul NMA, Ana a intrat în departamentul nostru de resurse umane. Astfel, ea a ajuns de cealalta parte a baricadei și a coordonat următoarele două ediții ale programului NMA (edițiile 5 și 6) reușind astfel să împărtășească și noilor interni din cunoștințele ei.

Și pe această poziție, rezultatele sale au fost foarte bune, remarcându-se prin seriozitate, punctualitate și atenție la detalii. Din august 2014, a preluat rolul de Responsabil Resurse umane pe care l-a păstrat până în decembrie 2014, atunci când activitatea GEYC s-a reorganizat sub forma centrelor de activități. De la 1 ianuarie a fost Responsabil al Centrului de resurse GEYC pentru câteva luni, iar apoi a preluat centrul de Mobilități.

Între timp:
- a vizitat Parlamentul European din Strasbourg în cadrul unui schimb de tineri găzduit în Franța;

- a fost bursieră a GEYC în cadrul programului ”SMARTER Academy 2”, unde și-a dezvoltat competențele de management de proiect;



- a fost una dintre persoanele cheie de la European Digital Youth Summit;

GEYC staff for #EDYS14Photo credits: Ndogni Antonio Gallo
Posted by GEYC on Tuesday, 2 September 2014


- a mers la Brașov la activitatea de diseminare a proiectului SMARTER:


și multe, multe altele. Ana a fost aleasă voluntarului anului 2014!
 ***
Echipa GEYC îți urează la cât mai mulți ani alături de noi. Suntem mândri și bucuroși în același timp să te avem alături!